Celebra soprană rusă Anna Netrebko, devenită ţinta unor critici din cauza unei presupuse susţineri a preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat marţi că se va retrage de pe scenă "până la noi ordine", informează AFP, citat de Agerpres.
"După o analiză atentă, am luat decizia extrem de dificilă de a renunţa la concertele mele până la noi ordine", a declarat artista într-un comunicat publicat de organizatorul uneia dintre următoarele sale reprezentaţii lirice, River Concerts.
"Nu este momentul potrivit pentru mine să cânt şi să fac muzică. Sper că publicul meu va înţelege această decizie", a adăugat Anna Netrebko, făcând o aluzie la războiul din Ucraina.
Soprana rusă ar fi trebuit să cânte miercuri la Elbphilharmonie din Hamburg, însă concertul ei a fost amânat pentru septembrie 2022.
După spectacolul din Hamburg, Anna Netrebko urma să cânte în martie la Scala din Milano, apoi la Zurich.
Luni, diva scenei lirice a anunţat însă că nu va evolua pe scena Operei Scala din Milano în luna martie.
În vârstă de 50 de ani, Anna Netrebko a cântat în cele mai mari spectacole de operă ale lumii, inclusiv în "Rigoletto" şi "Traviata" de Verdi, "I Capuleti e i Montecchi" de Bellini şi "Război şi Pace" de Prokofiev.
În februarie 2014, a fost aleasă pentru a interpreta imnul olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.
La fel ca unul dintre compatrioţii ei celebri, dirijorul Valeri Gherghiev, ale cărui opinii pro-Putin au determinat anulări în cascadă ale concertelor sale, presiunea s-a accentuat asupra sopranei Anna Netrebko în ultimele zile.
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrei Melnik, le-a cerut pe Twitter spectatorilor germani să boicoteze concertul pe care Anna Netrebko îl avea programat miercuri la Hamburg.
De asemenea, Opera de Stat din Bavaria a anunţat anularea concertului ei din luna iulie.
Deşi nu şi-a exprimat în mod direct sprijinul faţă de preşedintele rus, sopranei Anna Netrebko i se reproşează că s-a deplasat la Doneţk în 2015 pentru se fotografia alături de drapelul separatiştilor pro-ruşi.
Apoi, soprana rusă a stârnit o nouă controversă atunci când a înmânat un cec în valoare de 1 milion de ruble (circa 15.000 de euro) liderului ucrainean pro-rus Oleg Ţarev.
Diva scenei lirice s-a apărat spunând că a dorit doar să susţină artele şi în special Opera din Doneţk, căreia Ucraina i-a tăiat toate sursele de finanţare.
Duminică, Anna Netrebko a declarat pe Instagram că se "opune acestui război" cu Ucraina, însă nu i-a criticat pe liderii ţării sale şi nici nu şi-a exprimat în mod clar solidaritatea cu ucrainenii.
"Nu este drept să îi forţaţi pe artişti sau pe alte personalităţi să îşi exprime opiniile politice în mod public şi să îşi denunţe patria (...) Eu nu sunt o persoană politică. Eu nu sunt o expertă în politică. Sunt o artistă şi scopul meu este să îi unesc pe oameni dincolo de clivajele politice", a adăugat soprana rusă.
Celebra soprană rusă Anna Netrebko, devenită ţinta unor critici din cauza presupusei susțineri a lui Putin, se va retrage de pe scenă 'până la noi ordine'
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

4.622
VIDEO Mihai Gâdea: „Îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”
4.622

1.272
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
1.272

75
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
75

75
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
75

70
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
70

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

55
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
55

76
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
76

121
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
121

3.310
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.310

95
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
95

14
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
14

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61
















Comentează