Cele mai importante creaţii teatrale ale momentului se vor reuni în luna mai la Festivalul de Teatru din Piatra-Neamţ

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 09-02-2026 13:54

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

"Teatrul - un dincolo de prezent" este tema ediţiei curente a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ, eveniment care se va desfăşura anul acesta în perioada 10 - 17 mai, a anunţat, luni, conducerea instituţiei de cultură.

Festivalul va reuni unele dintre cele mai importante creaţii teatrale ale momentului, care propun viziuni regizorale puternice.

"Malraux declara că 'arta şi cultura sunt cuceriri înverşunate ale omului pentru a înălţa în faţa realităţii o lume care nu-i aparţine decât lui'. Parafrazându-l pe marele scriitor, îndrăznim să afirmăm că, dintre toate formele care au captat partea lor de insesizabil a realităţii, teatrul a contribuit covârşitor la impunerea prezenţei acelei alte lumi. A încerca să aduci în discuţie diversele grade de aparenţă a realului, a acţiona voluntar asupra relaţiilor dintre lucruri, a contribui la efortul de a da un sens existenţei, toate acestea sunt acte de comuniune, de solidaritate prin creaţie artistică cu întreaga omenire", a declarat curatorul şi directorul Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ, Paul Chiribuţă, citat într-un comunicat remis AGERPRES.

Concomitent cu această a 38-a ediţie a festivalului nemţean de teatru se va desfăşura şi a doua ediţie a Concursului de Dramaturgie "Eduard Covali", menţionează sursa citată.

Înscrierile pentru acest concurs se încheie pe 5 aprilie, dată până la care doritorii pot trimite texte dramatice originale, nemontate.

Totodată, este necesar ca autorul textului înscris în concurs să facă parte din echipele artistice ale teatrelor profesioniste din România, experienţa lucrului la scenă fiind obligatorie.

Textele selectate vor fi dezvoltate în ateliere de dramaturgie, împreună cu actori din trupa Teatrului Tineretului Piatra-Neamţ, în ediţia curentă a festivalului.

În urma atelierelor, unul dintre aceste texte va fi ales pentru a fi montat pe scena Teatrului Tineretului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri