Cel puţin 65 de persoane au fost ucise într-un atac comis luni de talibani împotriva unei baze a serviciilor de informaţii militare în centrul Afganistanului, a declarat marţi un oficial afgan, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Am scos 65 de cadavre de sub dărâmături", a declarat Mohammad Sardar Bakhyari, adjunctul şefului Consiliului provincial din Wardak (centru).
O sursă din cadrul serviciilor de securitate a declarat sub rezerva anonimatului că sunt "cel puţin 70 de morţi" în atentat.
Un prim bilanţ al autorităţilor din provincia Wardak anunţa luni 12 morţi şi 20 de răniţi. Alte mass-media din Afganistan au raportat că peste 100 de persoane au fost ucise.
Un vehicul de transport al trupelor armatei afgane, un Humvee furat şi "plin de explozibili", a fost detonat la intrarea în centrul de pregătire al serviciilor de informaţii din Maidan Shar, capitala provinciei Wardak, situată la 50 de km sud de Kabul.
"Apoi, trei bărbaţi aflaţi într-un vehicul în urma maşinii detonate au intrat în tabără", a spus Abdul Wahid Akbarzai, membru al Consiliului provincial.
A urmat un schimb de focuri şi cei trei atacatori au fost ucişi, însă majoritatea deceselor au avut loc "din cauza prăbuşirii parţiale a clădirii după explozia puternică", a declarat şeful Consiliului provincial Akhtar Mohammad Tahiri, precizând că atacatorii purtau uniforme ale serviciilor de informaţii.
Talibanii au revendicat imediat atacul pe WhatsApp.
"Este o pierdere grea", a afirmat Tahiri. "Forţele serviciilor de informaţii sunt mult mai bine echipate şi pregătite decât poliţia şi armata care suferă pierderi importante", a mai spus el.
Cel puţin 65 de persoane au fost ucise într-un atac comis de talibani împotriva unei baze a serviciilor de informaţii militare afgane
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
20

1.630
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
1.630

17
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
17

58
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
58

54
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
54

1.911
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.911

609
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
609

33
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
33

1.754
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.754

2.894
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.894

150
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
150

3.680
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.680

84
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
84
















Comentează