Cel puţin 30 de civili au fost ucişi în cursul unui raid aerian american în provincia Kunduz, unde un atac al talibanilor s-a soldat cu moartea a doi soldaţi americani, relatează AFP.
După raid au avut loc manifestaţii la Kunduz. Zeci de apropiaţi ai victimelor s-au adunat în faţa birourilor guvernatorului, transportând cadavre ale unor copii ucişi în atac, relatează Agerpres.
Forţele afgane, susţinute de trupe ale coaliţiei, au lansat o operaţiune comună împotriva insurgenţilor talibani
la periferia oraşului Kunduz în timpul unui atac al insurgenţilor, ceea ce le-a determinat să ceară un sprijin aerian american.
'În bombardament, 30 de civili afgani au fost ucişi şi 25 au fost răniţi', a indicat Mahmood Danish, purtător de cuvânt al executivului din această provincie din nordul ţării.
Cel puţin 30 de civili, ucişi în cursul unui raid american, potrivit autorităţilor afgane
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

30
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
30

877
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
877

32
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
32

11
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
11

44
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
44

440
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
440

62
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
62

2.134
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.134

29
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
29

4.783
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
4.783

65
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
65

1.629
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.629

4.893
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
4.893
















Comentează