Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1,669 miliarde de lei, la 30 septembrie, din care 1,474 miliarde de lei este al băncii, iar aproximativ 195 milioane de lei este al subsidiarelor şi participaţiilor de capital.
Potrivit unui comunicat al BT, remis vineri AGERPRES, activele grupului financiar Banca Transilvania au ajuns la 118 miliarde lei la finalul trimestrului trei din acest an, în creştere cu 9,7% faţă de începutul anului.
"Continuăm creşterea finanţărilor şi a operaţiunilor semnificativ peste media pieţei şi contribuim la relansarea economiei şi a societăţii, câştigând în acelaşi timp cotă de piaţă. Le mulţumesc colegilor din BT - împreună procesăm un volum covârşitor de operaţiuni şi numerar şi servim zilnic sute de mii de clienţi, online şi în unităţi. BT este o bancă românească, banca românilor, un campion local şi un exemplu că atunci când ai ambiţie, curaj şi profesionalism, reuşeşti. Continuăm investiţiile - în oameni, unităţi şi tehnologie pentru a oferi clienţilor noştri cea mai bună experienţă şi continuăm creşterea business-ului şi a finanţărilor", afirmă Omer Tetik, director general, Banca Transilvania.
Creditele Băncii Transilvania au crescut până la 45 miliarde lei. În trimestrul trei, ritmul de creditare a fost în continuare susţinut, cu aproape 1.000 de credite retail noi pe zi, banca ajungând la peste 1,1 milioane de clienţi creditaţi (persoane fizice şi companii). Comparând cu începutul anului, creditele nete pentru persoanele fizice au crescut cu 10% (ajungând la 25,3 miliarde lei), iar cele pentru persoanele juridice cu peste 13%, până la 19,7 miliarde lei.
Divizia Agribusiness şi Divizia pentru Medici au înregistrat, în continuare, creşteri mult peste medie. Finanţările de factoring beneficiază de un interes sporit din partea băncii, volumele rulate înregistrând un avans de 17% în primele nouă luni. Peste 1.200 de companii folosesc soluţiile de factoring ale Băncii Transilvania.
Depozitele clienţilor la nivel de grup au ajuns la 99,4 miliarde lei (în creştere cu 9,3% faţă de începutul anului), din care 67,8 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 31,6 miliarde lei, ale persoanelor juridice.
Numărul de clienţi ai băncii a crescut cu aproape 4% faţă de la începutul anului, +4% persoane fizice şi +3% persoane juridice. Banca are aproximativ 3,2 milioane de clienţi retail, 360.000 de clienţi IMM&Micro şi peste 11.000 de clienţi corporate activi.
Eficienţa operaţională a băncii se păstrează la nivel confortabil şi este de 47%. Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,43% la 30 septembrie 2021. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 147%. În 9 luni din 2021, soldul provizioanelor a crescut cu 8,7% până la 3.466 milioane lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2020 (3.190 milioane lei).
Solvabilitatea băncii fără profitul anului 2021 este de 21,35%, iar cu profitul inclus aceasta este de 22,42%. Impozitele totale plătite de Banca Transilvania în primele nouă luni ale anului depăşesc 570 de milioane lei.
În octombrie a.c., banca a distribuit dividente în numerar din profitul anului 2020, precum şi din rezervele altor ani, în sumă totală de 500 de milioane de lei. Tot în octombrie 2021 banca a marcat 24 de ani pe piaţa de capital. Banca Transilvania are peste 30.000 de acţionari şi peste 70% acţionariat românesc. În special pentru acţionari şi investitori, banca a lansat BT Research, un centru online în care se pot accesa rapoarte de analiză macroeconomică, care prezintă evoluţii, trenduri şi perspective pentru România, Zona Euro şi SUA.
Cea mai mare bancă din România, Banca Transilvania, a avut un profit net consolidat de 1,669 miliarde de lei la 30 septembrie
București
8°C
Articole Similare

151
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
151

950
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
950

1.304
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.304

1.542
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.542

31
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
31

49
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
49

598
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
598

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

900
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
900

4.866
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.866

1.472
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.472

65
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
65

935
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
935
















Comentează