Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 19 iunie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, au precizat vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat joi că a sesizat CCR cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, judecătorii ÎCCJ au decis sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea articolului I punctul 151 cu referire la articolul 96 alineatul 3 şi 4 din Legea 303/2004 în raport cu articolul 147 alineatul 2 din Constituţie, precum şi în raport cu articolul 1 alineatul 5 din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii.
Înalta Curte arată că în cuprinsul dispoziţiilor articolului 96 alineatul (3) litera a), în forma modificată, legiuitorul se referă la "încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual" şi la "încălcarea gravă a drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime", iar în cuprinsul dispoziţiilor articolului 96 alineatul (3) litera b), în forma modificată, se face referire la o hotărâre judecătorească definitivă "în mod evident contrară legii" şi la afectarea gravă a drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, formulări care prezintă un caracter general şi imprecis, care nu permit identificarea clară a ipotezelor în care există eroarea judiciară.
"Efectul utilizării unor formulări cu caracter general şi imprecis în definiţia noţiunii de eroare judiciară este imposibilitatea delimitării sferei erorii judiciare şi, în consecinţă, imposibilitatea aplicării dispoziţiilor care o reglementează. Aşa cum se arată în considerentul 150 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252/2018, un text căruia îi lipsesc claritatea, precizia, acurateţea şi caracterul univoc va deveni lipsit de eficienţă în procesul de aplicare a legii, existenţa sa normativă, deşi incontestabilă, neputând, prin urmare, duce la naşterea unor noi raporturi juridice", se arată în sesizare.
Mai mult, sursa citată precizează că în cuprinsul dispoziţiilor articolului 96 alineatul (4), în forma modificată, se prevede că, "prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară".
"Dispoziţiile art. 96 alin. (4), în forma citată, nu întrunesc standardul de previzibilitate consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, întrucât nu permit identificarea cadrului legal al erorii judiciare. Pe baza noilor dispoziţii ale art. 96 alin. (4) nu se poate stabili care sunt legile ce conturează cadrul legal al erorii judiciare, referirea la "alte legi speciale" neoferind un minim reper pentru identificarea acestui cadru legal", se menţionează în documentul trimis pe masa judecătorilor constituţionali.
Prin urmare, arată sursa citată, dispoziţiile articolului I punctul 151 cu referire la articolul 96 alineatul (3) şi (4) din Legea 303/2004 încalcă standardele de claritate, precizie şi previzibilitate consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contravenind articolului 1 alineatul (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii.
CCR, răspuns-fulger pentru ÎCCJ - Când intră în dezbatere legea privind statutul magistraților
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

0
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
0

966
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
966

989
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
989

1.553
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
1.553

1.407
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.407

2.217
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.217

935
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
935

2.115
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.115

3.158
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
3.158

2.171
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.171

1.798
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.798

2.917
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
2.917

1.990
Instituirea anului 2027 ca 'Anul Ilie Năstase'. USR a făcut circ, dar nu s-a văzut la votul final
1.990
















Comentează