Un caz de o violență extremă petrecut într-un club de noapte din Cremona, Italia, ajunge în instanță și provoacă reacții puternice: opt români, cu vârste între 24 și 36 de ani, au fost trimiși în judecată pentru vătămare corporală agravată și agresiune sexuală după ce au atacat o femeie de 32 de ani care încercase să ajute o dansatoare româncă.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 3 septembrie 2023. Femeia își petrecuse seara în local împreună cu două prietene, iar spre dimineață cele trei au decis să o conducă acasă pe una dintre dansatoare, recent sosită în oraș din România.
Refuzul din separeu și tensiunile din club
Potrivit declarației victimei, dansatoarea ar fi fost hărțuită de grupul de conaționali. Cu puțin timp înainte, aceasta intrase într-o cameră privată cu unul dintre bărbați, dar a plecat după ce i s-ar fi cerut să se dezbrace și să accepte atingeri.
Femeia susține că grupul continua să deranjeze și alte dansatoare, comportându-se ca și cum ar controla localul, cheltuind bani și chemând constant fete în separeu.
Temându-se că tânăra ar putea fi agresată după plecare, femeia de 32 de ani a insistat să o ducă acasă, potrivit Cremona Oggi.
Atacul din parcare
În jurul orei 4 dimineața, când cele trei femei se pregăteau să urce în mașină, un bărbat din grup s-a apropiat și a vorbit în română cu dansatoarea, care i-a spus să plece. În acel moment, agresiunea ar fi început.
Victima a declarat că a fost apucată de glugă, trântită la pământ și târâtă printre mașini, apoi înconjurată și lovită repetat cu pumnii și picioarele. Agresorii i-ar fi rupt hainele, i-ar fi smuls tricoul și sutienul, iar apoi i-ar fi dat jos și blugii, lăsând-o dezbrăcată în stradă.
Prietenele au încercat să intervină, dar una a fost pălmuită, iar cealaltă împinsă pentru a nu ajunge la victimă. Martorii ar fi privit fără să intervină până la plecarea agresorilor.
Transportată la spital plină de sânge
Femeia a ajuns la spital cu nasul fracturat și plină de sânge, medicii confirmând leziuni grave în urma bătăii.
Procesul împotriva celor opt inculpați este programat să înceapă pe 31 martie, victima constituindu-se parte civilă în dosar.





























Comentează