Mai mulţi lideri religioşi americani au denunţat marţi violenţa poliţiştilor din Washington şi au criticat aspru decizia de luni a preşedintelui Donald Trump de a-i dispersa violent pe protestatari pentru a se putea fotografia în faţa unei biserici, cu o Biblie în mână, informează AFP preluat de agerpres.
"A fost traumatizant şi profund insultător, în sensul în care ceva sacru a fost deturnat spre o poziţie politică", a declarat pentru postul public de radio NPR Mariann Budde, episcop al Bisericii Episcopale din Washington.
În opinia acesteia, miliardarul republican, care se bucură de susţinerea multor creştini evanghelici, a folosit "puterea simbolică a cărţii noastre sacre şi a ţinut-o în mână ca şi cum ar fi justificarea poziţiilor şi a autorităţii sale".
În momentul dispersării protestatarilor cu gaze lacrimogene "demonstraţia era complet paşnică" şi nu a existat "nicio justificare" pentru utilizarea forţei, a afirmat episcopul.
Preşedintele Donald Trump a adoptat luni un ton marţial într-o conferinţă de presă ţinută la Casa Albă ameninţând că va chema armata să restabilească situaţia în oraşele SUA în care sute de mii de oameni şi-au exprimat furia după moartea, pe 25 mai, a afro-americanului George Floyd în vârstă de 46 de ani, arestat de poliţia din Minneapolis. Protestele paşnice izbucnite de atunci în mai multe oraşe americane au degenerat uneori în revolte.
Alţi oficiali episcopali din regiunea Noua Anglie (nord-estul SUA) au denunţat un act "ruşinos şi respingător din punct de vedere moral", preşedintele dorind "să pretindă că are sprijinul creştinilor şi al bisericii episcopale" prin şedinţa foto din faţa bisericii.
Vizita preşedintelui şi a primei doamne la Biserica Sfântul Ioan Paul al II-lea din nord-estul capitalei federale a trezit reacţii şi în rândul conducerii bisericii catolice.
"Mi se pare deconcertant şi reprobabil faptul ca o clădire catolică să fie deturnată şi manipulată într-o manieră flagrantă (şi) care încalcă principiile noastre religioase", a acuzat, într-un comunicat, arhiepiscopul Washingtonului Wilton Gregory.
Suveranul Pontif decedat în 2005 "cu siguranţă nu ar fi apreciat utilizarea gazelor lacrimogene şi a altor modalităţi de descurajare pentru a reduce la tăcere, a dispersa sau a intimida (manifestanţii) ca să se fotografieze în faţa unui lăcaş de rugăciune şi de pace", a adăugat el.
Câțiva lideri religioşi americani critică demersul preşedintelui Trump de a se fotografia cu o Biblie în mână
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au sosit miercuri în Iordania, unde au vizitat Tabără de Refugiaţi sirieni de la Zaatari
12

152
Cuba anunță că forțele sale au ucis patru persoane aflate pe o ambarcațiune înregistrată în SUA
152

50
Donald Trump a spus că două reprezentante musulmane ar trebui expulzate după discursul său privind starea uniunii
50

241
Un nou studiu a dezvăluit ce efecte are alcoolul asupra creierului
241

15
O nouă perspectivă asupra scrierii: simboluri din Epoca de Piatră, vechi de 40.000 de ani
15

88
Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă: un lucru o face extrem de spectaculoasă
88

325
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au continuat atacurile asupra Ucrainei. Au lansat 115 drone în ultimele ore
325

943
Domeniul neașteptat care câștigă teren odată cu îmbătrânirea populației
943

522
Chinezii au creat o baterie capabilă să suporte peste 120.000 de cicluri de încărcare. Cum ar putea ajunge pe piață
522

54
Criza iraniană - KLM își suspendă zorurile către Tel Aviv
54

47
O dronă submarină israeliană livrată Germaniei - Aparatul a fost testat în Marea Baltică
47

20
Elveţia interzice importul de GNL rusesc
20

2.414
Cine este și cum arată presupusa amantă al lui El Mencho. Femeia a fost amenințată cu moartea după ce ar fi ajutat, din greșeală, la eliminarea celui mai temut narco
2.414

















Comentează