Cât costă să cumperi vechime pentru pensie în 2026. Suma exactă pentru un an de cotizare și și cât va crește după majorarea salariului minim

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-02-2026 10:00

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Românii care nu au acumulat stagiul complet de cotizare pot completa retroactiv anii lipsă prin încheierea unui contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. Măsura le permite să achiziționeze între o lună și maximum șase ani de vechime, însă doar pentru perioadele în care nu au avut venituri și nu au contribuit la sistemul public.

Persoanele interesate pot opta și pentru o contribuție mai mare decât minimul legal, ceea ce poate influența cuantumul viitoarei pensii. Potrivit Cristianei Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, suma poate varia dacă salariul minim crește.

„Persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare în vederea obținerii pensiei pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. În cadrul acestui contract se menționează perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând fi cuprinsă între o lună și maximum 6 ani, în funcție de necesitățile fiecărei persoane, până la data ieșirii la pensie (îndeplinirii condițiilor de pensionare.) Important de menționat: Se poate cumpăra doar perioada necontributivă (fără contract de muncă, facultate, stagiu militar etc) Conform legislației în vigoare, contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie, stabilit pentru anul 2025 la 4.050 lei. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată în 2026, până la alte schimbări legislative, dacă va fi cazul, este de 1.012,50 lei, echivalentul a 12.150 lei pentru un an de stagiu de cotizare. Totodată, persoanele care doresc pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minima (de 25%), în funcție de propriile opțiuni sau obiective privind cuantumul pensiei viitoare. Acest aspect se stabilește prin contractul de asigurare încheiat cu Casa de Pensii.”, a explicat pentru Digi24.ro Cristiana Dumitrescu, director executiv la Casa De Pensii A Municipiului București.

Cât ar putea costa după majorarea salariului minim

Guvernul analizează majorarea salariului minim brut la 4.325 lei începând cu 1 iulie 2026. Dacă măsura va intra în vigoare, contribuția minimă va crește corespunzător:

  • Contribuție lunară estimată: 1.081,25 lei

  • Cost pentru un an: 12.975 lei

Astfel, prețul unui an de vechime ar crește cu aproximativ 825 lei.

Ce perioade pot fi cumpărate

Se pot achiziționa doar intervalele necontributive, adică perioadele în care persoana nu a avut contract de muncă și nu a plătit contribuții sociale. Nu pot fi cumpărate perioade deja recunoscute ca stagiu de cotizare.

Contractul facultativ se încheie până la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Anii achiziționați completează stagiul necesar pentru obținerea pensiei, dar nu determină automat o creștere semnificativă a cuantumului acesteia. Pensia depinde de nivelul contribuțiilor plătite de-a lungul vieții active.

Stagiul minim și stagiul complet de cotizare

Conform legislației în vigoare:

  • Stagiul minim de cotizare contributiv: 15 ani

  • Stagiul complet de cotizare contributiv: 35 de ani

  • Vârsta standard de pensionare: stabilită în funcție de anul nașterii

Pentru femei, vârsta standard crește gradual până la 65 de ani în perioada 2024–2035, odată cu majorarea stagiului complet.

Perioade necontributive recunoscute ca vechime

Legea pensiilor nr. 360/2023 prevede și intervale care sunt considerate stagiu de cotizare fără plata contribuțiilor, dacă sunt îndeplinite anumite condiții:

  • studiile universitare la zi (cu diplomă)

  • serviciul militar

  • concediul pentru creșterea copilului

  • concedii medicale pentru accidente de muncă sau boli profesionale

  • alte indemnizații de asigurări sociale prevăzute de lege

Aceste perioade pot ajuta la completarea vechimii totale, însă nu pot înlocui stagiul contributiv necesar pentru obținerea pensiei.

Legea actuală permite pensionarea cu până la cinci ani înainte de vârsta standard pentru persoanele care au realizat stagiul complet de 35 de ani și au acumulat încă cinci ani suplimentari (contributivi sau asimilați).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri