Procurorul general american William Barr a întocmit un proiect legislativ care ar accelera dictarea pedepsei cu moartea în cazul persoanelor care au comis crime în masă, a declarat luni un oficial al Casei Albe, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Marc Short, şeful de cabinet al vicepreşedintelui Mike Pence, le-a declarat reporterilor aflaţi la bordul Air Force 2 că măsura este parte dintr-un pachet legislativ privind armele de foc pe care Casa Albă intenţionează să îl propună Congresului.
Mike Pence, care se află într-un turneu diplomatic în Europa, a fost în contact cu Barr în privinţa acestei chestiuni, a precizat Short.
Casa Albă a lucrat la un pachet de măsuri care să combată violenţa armată după mai multe atacuri armate recente. Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru combaterea problemelor de sănătate mintală legate de astfel de incidente, analizând în acelaşi timp extinderea verificărilor asupra cumpărătorilor de arme de foc, o chestiune asupra căreia a ezitat apoi.
Democraţii din Senat au făcut presiuni asupra republicanilor din camera superioară a SUA să se pronunţe asupra legislaţiei deja adoptate de Camera Reprezentanţilor în domeniu. Parlamentarii ar urma să examineze aceste opţiuni legislative mai îndeaproape când vor reveni la Washington după pauza din august
Casa Albă va propune o procedură accelerată pentru dictarea pedepsei cu moartea pentru autorii de atacuri armate
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

397
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
397

401
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
401

1.610
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
1.610

1.733
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
1.733

281
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
281

395
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
395

1.300
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.300

856
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
856

1.559
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.559

38
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
38

2.644
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.644

3.833
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.833

240
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
240
















Comentează