Carnavalul belgian din Aalst a fost retras de UNESCO de pe lista patrimoniului cultural intangibil din cauza reprezentărilor sale rasiste şi antisemite recurente, potrivit unui comunicat publicat vineri de această agenţie specializată din cadrul ONU, informează DPA potrivit Agerpres
Un car alegoric prezentat la ediţia din acest an a carnavalului belgian a inclus marionete supradimensionate, cu nasuri coroiate şi aşezate pe saci de bani - o reprezentare stereotipă a evreilor ortodocşi.
În declaraţia sa de vineri, UNESCO afirmă că îşi apără astfel "principiile sale fondatoare de demnitate, egalitate şi respect reciproc între oameni" şi "condamnă toate formele de rasism, antisemitism şi xenofobie".
UNESCO a adăugat Carnavalul din Aalst în 2010 pe această listă, însă organizatorii şi participanţii la eveniment au fost criticaţi în mod repetat de atunci de Comisia Europeană şi de Simon Wiesenthal Center, o organizaţie evreiască pentru drepturile omului.
Congresul Evreiesc Mondial (World Jewish Congress - WJC) a salutat decizia anunţată de UNESCO. Ronald S. Lauder, preşedintele WJC, a făcut un comentariu pe această temă: "Nu există loc pentru un astfel de simbolism al urii în secolul al XXI-lea".
Este pentru prima dată în istoria sa când UNESCO a retras un element de pe lista patrimoniului cultural, au transmis reprezentanţii organizaţiei.
La începutul lunii decembrie, Primăria oraşului belgian Aalst, situat între Gent şi Bruxelles, a anunţat retragerea - în urma unui demers propriu - de pe lista patrimoniului UNESCO a carnavalului său anual.
Carnavalul atrage zeci de mii de persoane în Aalst în fiecare an, pe durata celor trei zile care preced Miercurea Cenuşii, o sărbătoare catolică.
Christoph D'Haese, primarul din Aalst, a declarat pentru mass-media locale că a decis să solicite retragerea carnavalului de pe lista UNESCO după ce a aflat că această organizaţie din cadrul ONU urma să elimine ea însăşi evenimentul de pe lista patrimoniului mondial la jumătatea lunii decembrie, după eşecul discuţiilor purtate pentru găsirea unui acord.
Referindu-se la scena care a provocat polemicile din 2019, autorităţile belgiene au spus că era vorba despre "un ritual de transgresie", ce permite oamenilor să râdă de absolut orice.
"Cetăţenii din Aalst au suferit de pe urma unor acuzaţii groteşti. Nu suntem nici antisemiţi, nici rasişti. Toţi cei care susţin acest lucru sunt de rea-credinţă. Aalst va rămâne mereu capitala ironiei şi a satirei", a denunţat primarul belgian, citat de agenţia de presă Belga
Carnavalul belgian din Aalst a fost retras de UNESCO de pe lista patrimoniului cultural mondial
Explorează subiectul
Articole Similare

3
A treia rundă de negocieri de la Geneva dintre Ucraina şi Rusia a durat opt ore
3

262
Europa își lovește singură sancțiunile: Dronele Rusiei, care lovesc Ucraina, sunt alimentate cu tehnologie europeană (Investigație)
262

17
Viktor Orban: Ungaria ar putea folosi rezervele de petrol din cauza Ucrainei
17

25
Președintele turc Erdogan îl trimite pe ministrul de externe în locul său la reuniunea 'Consiliului de Pace' de la Washington
25

59
Spania: Poliția a arestat un tănăr de 20 de ani care rezerva camere de lux cu un cent
59

25
Israelul întărește securitatea în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului
25

5.355
Bubuie un conflict de mare amploare în Europa: Ucraina provoacă deliberat Ungaria și Slovacia. Viktor Orban a sistat imediat transporturile cărte Kiev
5.355

21
Record în Franţa: Țara a înregistrat 35 de zile ploioase consecutive
21

16
Merz s-a pronunțat în favoarea unei interziceri a accesului minorilor pe reţele de socializare în Germania
16

2.791
Israelul se pregătește de război - Un atac asupra Iranului este aproape iminent: SUA vor opri ambițiile Iranului de a dezvolta arme nucleare „într-un fel sau altul”
2.791

72
Altfel de politică la Washington - Legăturile lui Marco Rubio cu nepotul lui Raul Castro
72

50
Umbrela nucleară europeană - Oferta Germaniei după Conferința de la Munchen
50

1.445
Friedrich Merz refuză categoric să mai crească taxele în Germania: Lămâia a fost stoarsă aproape complet
1.445

















Comentează