Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, după Conferinţa Ministerială a Forumului Salzburg, că discuţiile au vizat atât experienţa statelor membre în combaterea migraţiei ilegale, cât şi aderarea României la Spaţiul Schengen, informează Agerpres.
"În ceea ce priveşte securitatea frontierelor, a fost important să împărtăşim cu ceilalţi colegi, ceilalţi reprezentanţi ai organismelor şi instituţiilor internaţionale experienţele pe care le avem fiecare dintre statele membre, cele nouă state membre ale Forumului, cât şi partenerii noştri şi invitaţii de astăzi, cei din Republica Moldova, experienţe pe care le avem în combaterea migraţiei ilegale. Şi spun lucrul acesta pentru că am discutat efectiv în mod concret despre situaţii şi despre modul în care statele se confruntă cu acest fenomen, înţeleg să combată acest fenomen", a spus Carmen Dan.
Ministrul a precizat că discuţiile au reprezentat "un eveniment deosebit de important pentru România, ţinând cont că acest Forum este o platformă de cooperare şi colaborare care susţine dezbateri pe teme importante pentru statele membre ale Uniunii Europene, dar şi de dialog politic".
"Am discutat despre aderarea la Spaţiul Schengen. Ştiţi foarte bine că îndeplinim condiţiile tehnice încă din anul 2011 şi a fost un bun prilej de a discuta despre faptul că ne menţinem cu insistenţă acest obiectiv şi pe parcursul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Concret, am discutat cu ministrul croat despre susţinere reciprocă, pentru că şi Croaţia este într-un proces de adaptare a legislaţiei şi a regulamentelor de referinţă în vederea aderării la Spaţiul Schengen", a mai spus Carmen Dan.
Ea a menţionat că în ceea ce priveşte cooperarea poliţienească toţi invitaţii de la Forum au salutat şi s-au arătat interesaţi de propunerea ţării noastre referitoare la schimbul operativ de ofiţeri între state.
"Le-am explicat ce am constatat, având destul de mulţi ofiţeri de suport operativ care îşi desfăşoară activitatea în state în care comunitatea de români este consistentă, mă refer la Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie. Această propunere a noastră de a transforma ofiţerul de suport operativ într-un liant între comunitatea noastră, comunitatea statului respectiv în principal şi autorităţile din statul în care aceştia locuiesc a fost salutată de toţi partenerii şi este clar că vom lucra în continuare în aşa fel încât să proiectăm cât mai bine această propunere în marja activităţilor ulterioare pe care le vom desfăşura fiecare dintre noi", a mai arătat Carmen Dan.
Aceasta a adăugat că a discutat cu ministrul de Interne ungar despre siguranţa rutieră, în urma evenimentelor nefericite din ultima perioadă.
"Am plecat în această discuţie tocmai de la evenimentul care a fost mediatizat la noi şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa nouă cetăţeni români. Am hotărât împreună cu acesta să desfăşurăm activităţi de patrulare în comun, poliţişti unguri cu poliţişti români, în zona adiacentă punctelor de trecere a frontierei cu Ungaria. Decizia a fost luată la nivel de miniştri, urmează să fie implementată la nivelul şefilor poliţiilor din cele două state. Avem această practică şi cu partenerii bulgari", a subliniat Carmen Dan.
Ea a amintit şi de discuţia avută, în cadrul Forumului, cu directorul executiv al Europol, Catherine De Bolle, despre intenţia României pentru o candidatură în cadrul board-ului acestui for.
"Au fost multe discuţii interesante şi aş aminti numai discuţia cu directorul executiv al Europol. Am remarcat şi am convenit împreună că reprezentarea României, dacă ne raportăm la cele 28 de state membre în Europol, este una consistentă. Noi avem 74 de experţi la nivelul Europol şi am anunţat-o cu această ocazie că ne dorim şi intenţionăm să ne pregătim pentru o candidatură în cadrul board-ului Europol, dânsa salutând această idee a noastră şi menţionând totodată că are o foarte bună colaborare cu ofiţerii noştri şi că apreciază foarte mult activitatea acestora în cadrul Europol", a menţionat Carmen Dan.
Carmen Dan la Forumul de la Salzburg: 'Am discutat despre aderarea României la spațiul Schengen și despre migrația ilegală'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

181
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
181

306
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
306

228
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
228

574
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
574

1.989
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.989

10.702
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.702

2.334
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.334

1.487
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.487

1.681
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.681

3.807
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.807

2.686
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.686

5.059
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.059

120
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
120
















Comentează