Capela memorial 'Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia' , ridicată în memoria deţinuţilor politici care au murit în lagărul de muncă de la Brăila a fost sfințită

Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a sfinţit Capela memorial "Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia", ridicată în memoria deţinuţilor politici care au murit în lagărul de muncă forţată Salcia din Insula Mare a Brăilei, denumit şi "antecamera iadului" din cauza chinurilor, bătăilor şi torturilor la care erau supuşi deţinuţii, conform agerpres.

"Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat, sâmbătă, în Insula Mare a Brăilei pentru a sfinţi Capela memorial 'Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia' şi a binecuvânta Centrul pastoral pentru tineri şi casa parohială din localitatea Frecăţei. Programul a debutat cu slujba de sfinţire a Capelei memorial cu hramul 'Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia', situată în apropiere de localitatea Frecăţei, unde se află groapa comună în care au fost înmormântaţi, fără cruce şi fără preot, toţi cei care au trăit calvarul regimului inuman de la Salcia. În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi cei care au fost închişi şi torturaţi, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) Salcia din Insula Mare a Brăilei şi au trecut la cele veşnice în condiţii vitrege", se arată într-un comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Vizita Arhiepiscopului Casian în Insula Mare a Brăilei a adus, prin sfinţirea Capelei 'Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia', "întărire duhovnicească şi prinos de recunoştinţă pentru înaintaşii care au suferit în această zonă în perioada comunistă, precum şi bucurie, sprijin material şi înnoire culturală în comunitatea sătească din localitatea Frecăţei prin binecuvântarea Centrului pastoral pentru tineri în cadrul căruia funcţionează o bibliotecă şi o casă parohială".

În localitatea Frecăţei, Arhiepiscopul Casian a binecuvântat Centrul pastoral pentru tineri construit în apropierea Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" din această comunitate, care are în componenţă "Biblioteca şcolarului creştin", amenajată special pentru elevii din zonă, şi o casă parohială.

"Cu acest prilej, ierarhul locului a oferit pentru noua bibliotecă mai multe cărţi şi reviste cu conţinut religios, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a edificiului memorial de la Salcia şi a Centrului pastoral din parohia Frecăţei, ierarhul Dunării de Jos a acordat preotului paroh Paul Stroe şi doamnei Roxana Stoica diplome de vrednicie. De asemenea, primarului comunei Frecăţei a primit distincţia eparhială 'Vrednicia andreiană', iar ceilalţi donatori şi sprijinitori ai acestor lucrări au primit din partea ierarhului diplome de ctitori", se mai arată în comunicatul Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Lagărul de muncă forţată de la Salcia a fost înfiinţat în primăvara anului 1952, iar la înfiinţare avea o capacitate de cazare de 200 persoane, care a fost extinsă, ulterior, la aproximativ 2.000 de persoane, potrivit unui document din arhiva CNSAS - "Documentar privind procesul intentat unor cadre şi deţinuţi de la fosta colonie de muncă Salcia (Vol. D54/3, fond Salcia-CNSAS)".

Din datele existente rezultă că, în primele patru luni, efectivele de deţinuţi politici din această colonie au ajuns la 4.000 de persoane, fiind dublată capacitatea de cazare din lagăr, ceea ce însemna că jumătate dintre deţinuţi erau nevoiţi să doarmă afară, indiferent de anotimp.

Potrivit mărturiilor deţinute în arhivele CNSAS, mulţi deţinuţi de la Salcia au fost loviţi cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravaşa, unii dintre ei murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pentru toată viaţa, iar alţii erau împuşcaţi direct.

"Deţinuţilor bolnavi li se interzicerea tratamentul medical şi erau scoşi la muncă împotriva prescripţiilor medicale, fapt soldat cu moartea unora. Unii deţinuţi erau introduşi în carcere descoperite iarna, erau dezbrăcaţi în ger şi obligaţi să intre în apă până la brâu ca să taie stuf şi papură, erau alergaţi călare şi călcaţi în copitele cailor, erau scoşi la lucru dezbrăcaţi iarna, iar unii erau pedepsiţi să stea ore în şir în apa îngheţată. Deţinuţii erau legaţi de mâini şi ţinuţi în pielea goală vara, zi şi noapte, pentru a fi muşcaţi de ţânţari, alţii erau îngropaţi de vii în pământ", potrivit arhivelor CNSAS.

Din iunie 1952, până în martie 1953, la "Salcia" au murit 63 de deţinuţi ca urmare a torturilor la care au fost supuşi, dar numărul exact al deţinuţilor care au murit la "Salcia" până în 1964, când au fost desfiinţate lagărele de muncă forţată, nu se ştie cu exactitate.