Cancelarul german Angela Merkel se deplasează luni la Varşovia pentru o vizită în cursul căreia va pleda pentru solidaritate între ţările membre ale Uniunii Europene, pe fondul dezacordurilor cu Polonia legate de reforma sistemului său judiciar şi de politica europeană privind migraţia, transmit Reuters şi dpa preluate de agerpres.
Şefa executivului german va avea întrevederi cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu premierul Mateusz Morawiecki, întâlniri în care accentul va fi pus pe îmbunătăţirea relaţiilor între cele două ţări vecine. Michal Dworczyk, şeful de cabinet al premierului polonez, a declarat pentru postul privat TVN24 că pe agenda discuţiilor între oficialii polonezi şi Angela Merkel se vor afla, printre altele, proiectul energetic 'North Stream 2', viitorul Uniunii Europene şi viitorul buget comunitar.
Relaţiile între Germania şi Polonia s-au tensionat tot mai mult după venirea la putere, la Varşovia, a Partidului Lege şi Justiţie (PiS) în 2015, Berlinul respingând solicitarea PiS privind plata unor reparaţii de război către Polonia.
De partea sa, Polonia l-a criticat pe cancelarul german Angela Merkel pentru măsurile sale liberale faţă de refugiaţi, în special pentru sprijinul pentru mecanismul UE de redistribuire a refugiaţilor pe baza unor cote obligatorii.
Varşovia se află într-o dispută juridică cu Comisia Europeană în legătură cu reforma justiţiei, despre care Bruxellesul şi Berlinul afirmă că reprezintă un atac la adresa independenţei sistemului judiciar din Polonia, dar şi cu noua lege poloneză privind Holocaustul.
Comisia Europeană a anunţat la 20 decembrie lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia ca urmare a reformelor iniţiate în sistemul judiciar. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective. Autorităţile de la Varşovia au primit un termen de 90 de zile pentru a da curs recomandărilor CE.
Într-o primă fază, precum cea iniţiată de executivul comunitar în 20 decembrie, articolul 7 permite ''a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).
Printre legile controversate adoptate de parlamentul polonez se află cele referitoare la Curtea Supremă şi la Consiliul Naţional al Magistraturii.
Cancelarul german efectuează o vizită la Varşovia pentru a revitaliza relaţiile cu Polonia
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

426
Țara care poate deveni peste noapte o putere nuclară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
426

898
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
898

2.962
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
2.962

69
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
69

39
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
39

108
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
108

2.178
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.178

2.529
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.529

95
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
95

2.123
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.123

84
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
84

238
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
238

113
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
113
















Comentează