China "nu înţelege" că sistemul de justiţie canadian este independent, insistând să lege detenţia a doi canadieni de arestarea unui membru chinez din conducerea companiei Huawei în Canada, şi-a exprimat joi regretul premierul canadian Justin Trudeau, transmite AFP preluat de agerpres.
"Canada are un sistem judiciar complet independent de imixtiunea politicienilor; nu este chiar acelaşi lucru în China", a declarat Trudeau într-o critică directă a Beijingului, într-un moment în care relaţiile diplomatice dintre cele două ţări sunt la un nivel foarte scăzut.
"Aşadar ei nu înţeleg că noi nu avem capacitatea sau dorinţa de a interveni în sistemul nostru judiciar independent", a adăugat el.
Michael Kovrig, fost diplomat canadian care a făcut un post la Beijing, precum şi consultantul şi omul de afaceri Michael Spavor, au fost arestaţi pe 10 decembrie 2018 de autorităţile chineze, sub acuzaţia de spionaj.
Procedura judiciară împotriva celor doi canadieni este precepută pe scară largă în ţările occidentale drept măsuri de represalii pentru arestarea, cu câteva zile mai devreme, la Vancouver, a directorului financiar şi vicepreşedinte al consiliului de administraţie al gigantului din domeniul telecomunicaţiilor Huawei, Meng Wanzhou, la solicitarea SUA. SUA au acuzat-o pe Meng Wanzhou de fraudă bancară şi solicită extrădarea sa. De atunci, Beijingul nu a încetat să solicite eliberare acesteia.
"Faptul că Beijingul încă leagă un proces judiciar independent, în cazul Meng Wanzhou, de detenţia arbitrară a doi canadieni este regretabil", a afirmat Justin Trudeau, adăugând că oficialii chinezi au creat o legătură între cele două două cazuri încă "de la început".
Justin Trudeau a fost întrebat despre un interviu acordat Global News de ambasadorul chinez în Canada Cong Peiwu, în care diplomatul a stabilit o legătură implicită între detenţia celor doi canadieni în China şi cea a directoare Huawei în Canada.
"Cei doi canadieni sunt suspectaţi de implicare în infracţiuni care au pus în pericol securitatea naţională chineză", a declarat Cong Peiwu în cadrul acestui interviu. "Nu are nimic în comun cu o luare de ostatici", a exclus diplomatul chinez această interpretare a situaţiei celor două cetăţeni canadieni. "Dar aş dori să să profit de ocazie pentru a sublinia că principala miză a relaţiei noastre bilaterale continuă să fie cazul lui Meng Wanzhou", a adăugat ambasadorul chinez. Acesta a amintit că poziţia Beijingului este aceea de a "se asigura că aceasta se va întoarce în China în deplină siguranţă".
Canadienii se declară șocați de faptul că autoritățile din China nu înțeleg că independența sistemului judiciar canadian chiar există și e respectată
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

12
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
12

56
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
56

4.242
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
4.242

67
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
67

72
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
72

142
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
142

23
Marea Britanie: Vânzările de mașini noi au crescut în martie, datorită vehiculelor electrice
23

3.536
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
3.536

1.980
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
1.980

4.232
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
4.232

3.058
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
3.058

5.768
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
5.768

169
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
169
















Comentează