Forul audiovizual a analizat în şedinţa publică de marţi situaţia amenzilor neplătite a posturilor de televiziune din România. În urma raportului prezentat, s-a constatat că Realitatea Plus are numeroase amenzi neplătite din anul 2024. Cu toate acestea, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţă, Realitatea Plus îşi plătise amenzile pentru anul 2025, conform Pagina de Media, potrivit news.ro
Este vorba desprte un număr de 28 de amenzi din 2024 care totalizează 605.000 de lei.
Potrivit Legii Audiovizualului, CNA poate retrage licenţa unei televiziuni dacă aceasta nu afce dovada achitării amenzilor în termen de şase luni de la data aplicării.
Decizia CNA vine la capătul unor discuţii care au durat ore bune, la care au participat şi reprezentanţi ai PHG Media, societatea care operează Realitatea Plus.
Propunerea de retragere la licenţei a fost votată în unanimitate de cei prezenţi: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniel Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma şi Vasile Bănescu. Georgică Severin şi Lucian Dindirică, membi CNA, s-au retras de la vot.
Postul ar trebui să îşi înceteze emisia după ce primeşte informarea de la CNA.




























Comentează