Şedinţa de tranzacţionare de luni a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a deschis pe plus, iar la 90 de minute de la inaugurare indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, creştea cu 0,74%, până la 8.729,42 puncte informează Agerpres.
Valoarea totală a schimburilor realizate după primele 90 de la deschiderea şedinţei se situa la 11,181 milioane de lei (2,401 milioane euro).
Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o apreciere cu 0,74%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,23%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o apreciere de 0,55%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,70%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat un salt de 0,71%.
Acţiunile Electroputere se apreciau cel mai mult pe piaţa principală, respectiv cu 5,88%, fiind urmate de cele ale Altur, cu 3,33%, şi cele ale AAGES, cu 2,94%.
Pe de altă parte, cele mai mari scăderi erau consemnate la Romcarbon, de 2,28%.
Bursa de Valori Bucureşti deschide săptămâna pe verde - Tanzacții de peste 11 milioane de lei în primele 90 de minute
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.778
România se golește încet și sigur: populația scade, iar societatea îmbătrânește treptat. Date alarmante de la INS
1.778

1.913
Piața imobiliară încetinește brusc: cele mai puține tranzacții din ultimii 5 ani, dar prețurile continuă să urce
1.913

3.723
FOTO Casa lui Karl Lagerfeld, scoasă la vânzare la un preț neașteptat: surpriza vine din România
3.723

5.974
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
5.974

72
Revolut, amendată cu peste 11 milioane de euro în Italia pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane
72

105
Studiu HORA: 98% dintre restaurantele din România vor să colaboreze cu producători locali
105

1.735
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
1.735

45
Raport: Țările din Europa Centrală și de Est depind în proporție de 57% de importurile de energie
45

61
Lufthansa face primul pas pentru preluarea unei părți din TAP
61

2.480
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
2.480

37
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
37

1.816
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.816

218
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
218
















Comentează