Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor a ajuns la 48,56 milioane de lei (10,28 milioane de euro), din care 48,14 milioane lei (10,19 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni potrivit Agerpres.
Indicele principat BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 1,38%, la 8.625,92 puncte, în timp ce BET-TR, cel care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a coborât cu 1,02%. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis pe minus cu 1,31%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere cu 1,20%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,65%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a avut un recul de 1,31%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe minus cu 1,97%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 6,33 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea (6,08 milioane de lei) şi Romgaz (4,32 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri, care s-au apreciat cu 14,78%, Prefab (+12,1%) şi Condmag (+4,17%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Transilvania Construcţii, care au pierdut 12,95% din valoare, TMK-Artrom (-11,34%) şi Transgaz (-5,01%).
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

49
Explozia prețurilor la carburanți: Bogdan Ivan explică de ce plătim cu 80 de lei mai mult pentru un plin / Prognozele pentru perioada următoare
49

170
Proiectele din PNRR primesc o lună în plus pentru finalizare. Anunțul ministrului Dezvoltării
170

797
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
797

26
Studiu: Românii ocupă locul 3 în topul global al celor mai generoşi utilizatori Revolut
26

74
Federația aviatorilor cere ca piloții să aibă controlul asupra zborurilor în zone periculoase
74

36
Preţul litrului de motorină a trecut pentru prima dată pragul de 2,50 euro în Germania
36

29
Războiul cu Iranul a costat SUA circa 30 de miliarde de dolari (FT)
29

1.377
Românii au intrat în 'săptămâna patimilor financiare'. Adrian Negrescu avertizează: răul nu a trecut, ce urmează după Paște
1.377

17
Bursa de la Bucureşti (BVB) a închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de marţi
17

64
Ministrul Agriculturii: Vom avea criză alimentară dacă nu intervenim. Ducem agricultura în faliment
64

2.740
FOTO România accelerează mega-proiectul strategic pentru Europa și devine jucător-cheie: Legătura pentru reconstrucția Ucrainei trece prin țara noastră
2.740

19
UE a lansat competiţia pentru premiul "Capitalele europene ale turismului" 2027
19

1.026
Va ajunge România să raționalizeze combustibilii? Dacă va trebui să luăm așa măsuri, le vom lua
1.026
















Comentează