Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 29,3 milioane de lei (6,2 milioane euro), de la 99 milioane lei (20,95 milioane de euro) miercuri potrivit Agerpres
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,49%, până la 9.358,82 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a "câştigat" 0,51%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,76%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,64%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,86%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,64%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 4,7 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz (2,9 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (1,8 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Patria Bank, care s-au apreciat cu 7,54%, Societatea de Construcţii Napoca (+5,9%) şi Compa (+5,4%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Rompetrol Rafinare (-3,09%), Oil Terminal (-2,5%) şi Artego (-2,1%).
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi
București
7°C
Articole Similare

160
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
160

21
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
21

19
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
19

22
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
22

5.108
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
5.108

1.808
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
1.808

63
Rusia suspendă tranzacţiile valutare cu venituri din petrol şi gaze, până la 1 iulie, ca urmare a creşterii preţurilor acestuia
63

3.234
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
3.234

77
Bloomberg: Exporturile de petrol ale Iranului prin Strâmtoarea Ormuz sunt în creştere, în timp ce rivalii din Golf sunt blocaţi
77

2.373
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
2.373

27
Tensiuni pe piața petrolului: prețuri record și competiție globală pentru resurse. Cererea din Asia și conflictul cu Iranul pun presiune pe piețele globale
27

59
1 din 2 angajați crede că o singură sursă de venit nu mai este suficientă pentru un trai decent
59

64
Petrolul Brent se îndreaptă spre cea mai mare creştere lunară a preţului din istorie, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu
64
















Comentează