Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 12,42 milioane de lei (2,61 milioane de euro), de aproape cinci ori mai mică în comparaţie cu cea consemnată în ziua precedentă, potrivit Agerpres
Cele mai tranzacţionate acţiuni au aparţinut Băncii Transilvania - 3,13 milioane de lei, Fondului Proprietatea - 1,63 milioane de lei şi Erste Group Bank - 681.352,2 lei.
Cele mai bune evoluţii în şedinţa de vineri au fost înregistrate de acţiunile Carbochim, care s-au apreciat cu 7,5%, Erste Group Bank (+4,05%) şi Aages (+2,07%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Condmag (-4,55%), COMCM Constanţa (-2,17%) şi Ropharma (-2,08%).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,52%, până la 9.528,71 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în creştere cu 0,51%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,39%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 0,39%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat o creştere cu 0,16%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 0,24%.
Bursa a închis pe verde ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

45
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
45

855
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
855

1.283
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.283

1.528
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.528

31
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
31

45
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
45

597
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
597

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

895
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
895

4.850
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.850

1.468
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.468

65
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
65

935
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
935
















Comentează