Un cetăţean bulgar în vârstă de 53 de ani este cercetat penal pentru tăinuire după ce a încercat să scoată din România, prin PTF Giurgiu, pe o platformă, în regim de curierat, două autoturisme căutate de autorităţile din Belgia, potrivit Agerpres.
"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, o autoutilitară marca Volkswagen, condusă de un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani, care transporta pe platformă două autoturisme, marca Renault, model Scenic. Cu ocazia efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că certificatele de înmatriculare al autoturismelor tractate nu întrunesc condiţiile de fond şi formă ale unor documente autentice, fiind false total, mijloacele de transport figurând ca bun căutat pentru confiscare, alerte emise de către autorităţile din Belgia. Cetăţeanul bulgar a declarat poliţiştilor de frontieră că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismele figurează ca fiind căutate pentru confiscare, acesta efectuând transportul, în regim de curierat, în Bulgaria ', se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.
Bunurile sus-menţionate, estimate la o valoare de o sută de mii de lei, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.
Bulgar cercetat după ce a încercat să scoată din România două autoturisme căutate în Belgia
Articole Similare

742
Musk schimbă macazul: Vrea să construiască o catapultă electromagnetică uriașă, instalată pe Lună
742

1.499
Permisia dată criminalului turc, Abdullah Atas, ar fi fost semnată după evadare. Documentul care naște noi suspiciuni
1.499

2.028
Raluca Moroșanu, declarații controversate - Judecătoarea afirmă că știe de existența unor fapte de corupție la CAB, dar nu a sesizat procurorii
2.028

64
VIDEO La întâlnirea cu PS Ambrozie, ambasadorul Irlandei în România a remarcat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în Irlanda
64

2.850
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.850

41
Alertă în Timiș: bărbat dat dispărut de familie, căutat cu scafandri şi sonar în Lacul Surduc
41

642
Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă
642

2.853
Ce s-a întâmplat după descinderile DNA la rețeaua de transport Uber și Bolt: Evaziune fiscală de circa 28 de milioane de lei și sute de șoferi plătiți pe "sub mână"
2.853

62
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
62

659
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
659

64
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
64

1.354
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.354

1.897
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.897

















Comentează