În acest weekend, începând de sâmbătă de la ora 08,00 şi până duminică la ora 23,00, bulevardul Tomis din Constanţa, între bulevardul Ferdinand şi strada Traian, se va transforma într-o mare terasă la care constănţenii şi turiştii pot savura o cafea şi, deopotrivă, într-un spaţiu în care se pot plimba, pot merge cu role, biciclete, trotinete ori pot juca diferite sporturi, conform agerpres.
Potrivit Primăriei, "Constanţa coffee break" ia startul în acest sfârşit de săptămână, oferindu-le constănţenilor şi turiştilor care aleg ca destinaţie de vacanţă litoralul posibilitatea să savureze o cafea chiar pe bulevardul Tomis.
''După un an de restricţii cauzate de pandemie, iubitorii de mişcare şi petrecut timpul în aer liber au ocazia să participe la o serie de activităţi organizate în zona centrală a oraşului'', precizează sursa citată.
De asemenea, zona de promenadă de pe bulevardul Tomis va găzdui demonstraţii de baschet oferite de sportivi constănţeni sâmbătă şi duminică, între 17,00 şi 20,00.
Totodată, vineri a început numărătoarea inversă pentru "Jardin Urbain par Festival du Bonheur", o combinaţie perfectă între un festival gastronomic şi un boutique-festival de muzică electronică, informează Primăria.
Evenimentul debutează vineri, începând cu ora 16,00, în Parcul Arheologic.
''Timp de 3 zile vizitatorii pot experimenta ultimele tendinţe în materie culinară într-un cadru special amenajat, cu zone de relaxare, spectacol de lumini şi muzică bună asigurată de DJ autohtoni. Cele mai bune foodtruck-uri din România vor oferi o paradă a savorilor. Surprizele vor continua cu o expoziţie de maşini de epocă organizată la monumentul Victoriei şi cu o paradă de costume'', anunţă Primăria Constanţa.
Transformarea bulevardului Tomis în zonă de promenadă impune unele restricţii de circulaţie.
Astfel, conducătorii auto care tranzitează centrul oraşului pot folosi rutele alternative: bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - strada Mihai Viteazu, bulevardul Tomis - strada Traian, respectiv bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - strada Ecaterina Varga - strada Negru Vodă - strada Traian.
Proiectul "Constanţa coffee break" vizează reducerea accesului auto în centrul oraşului şi, totodată, oferă o şansă pentru revitalizarea economiei locale, prin redeschiderea şi extinderea locaţiilor existente pe acest tronson, menţionează administraţia locală.
Primăria reaminteşte că oricine doreşte se poate imuniza, fără programare, cu vaccinul Pfizer-BioNTech, precum şi cu vaccinul Johnson& Johnson în Parcul Arheologic.
Centrul de vaccinare va funcţiona în perioada 9 - 11 iulie, între orele 16,00 - 20,00. Persoanele care doresc să se vaccineze, constănţeni sau turişti, trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate/paşaport).
Bulevardul Tomis din Constanţa se va transforma în acest weekend în cea mai mare terasă la 'Constanţa coffee break'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

105
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
105

141
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
141

519
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
519

1.874
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.874

10.141
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.141

2.312
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.312

1.470
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.470

1.668
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.668

3.790
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.790

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

5.043
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.043

114
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
114

2.575
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.575
















Comentează