Semnal de alarmă de la Bruxelles - Victor Negrescu critică modul în care România a acceptat acordul UE-Mercosur: 'Totul este lăsat la voia întâmplării'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-01-2026 19:05

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Victor Negrescu

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, critică dur modul în care România a gestionat poziționarea față de acordul comercial UE–Mercosur, acuzând lipsa de transparență, absența consultărilor cu fermierii și inexistența unei analize de impact asupra economiei și agriculturii românești. Eurodeputatul vorbește despre o decizie grăbită, fără strategie și fără protecții reale pentru producătorii locali.

„O analiză sintetică și obiectivă despre situația creată de acordul Mercosur”, își începe Negrescu postarea pe Facebook, enumerând principalele vulnerabilități ale procesului decizional.

Lipsă de transparență și consultare reală

Victor Negrescu susține că procesul prin care s-a conturat poziția României nu a fost unul transparent și nici conform legii, iar fermierii – principalii afectați – nu au fost consultați.

„Nu a existat o consultare reală cu toți cei interesați și în mod special cu fermierii. Am fost acolo pentru a discuta direct cu fermierii la protestele de la Bruxelles. Și cei care au definit poziția României o puteau face”, afirmă acesta.

Eurodeputatul atrage atenția că nu există nici în prezent o analiză de impact privind acordul Mercosur și nici o strategie comercială pentru valorificarea accesului pe piețele din America Latină.

„Nu există o strategie comercială pentru cucerirea de noi piețe în Mercosur. Totul este lăsat la voia întâmplării”, avertizează Negrescu.

România, fără agendă proprie în negocieri

Potrivit vicepreședintelui Parlamentului European, România și-a exprimat încă din decembrie anul trecut intenția de a vota pentru acord, fără să își construiască însă o agendă clară de obiective sau să negocieze activ.

„România a așteptat după alții să negocieze și nu a avut o agendă clară de obiective”, susține Negrescu, care adaugă că statul român nu a ținut cont nici de alianțele sale europene tradiționale.

Acesta subliniază că România promisese cooperare pe acest subiect unor state cu agricultură puternică, precum Franța și Polonia, dar a ignorat aceste parteneriate, inclusiv în contextul negocierilor privind bugetul UE și fondurile pentru agricultură.

Riscuri pentru agricultură și economie

Victor Negrescu afirmă că problemele legate de calitatea produselor din America Latină, practicile de dumping și impactul asupra agriculturii românești nu au fost analizate în mod real.

„Problemele semnalate privind calitatea produselor din America Latină și prețurile de dumping practicate și modul în care vor impacta economia și agricultura românească nu au fost analizate”, avertizează eurodeputatul.

Ce putea obține România: controale, clauze de salvgardare și compensații

Negrescu afirmă că România încă mai poate limita efectele negative ale acordului și anunță că a trimis o interpelare de urgență către Comisia Europeană, urmând mai multe întâlniri pentru îmbunătățirea anexei acordului.

Printre măsurile propuse se numără verificări suplimentare în țările din America de Sud, clauze de salvgardare care să țină cont și de impactul indirect asupra exporturilor românești și un mecanism financiar compensatoriu dedicat fermierilor afectați.

„România își dorește verificări suplimentare realizate chiar în țările din America de Sud tocmai pentru a combate produsele neconforme și cele care afectează sănătatea consumatorilor”, explică Negrescu.

„Parlamentul European nu a votat Mercosur”

Victor Negrescu respinge mai multe afirmații pe care le cataloghează drept false, inclusiv ideea că Parlamentul European ar fi aprobat acordul Mercosur.

„Fals. Legislativul european și eurodeputații PSD au votat doar solicitarea de a introduce garanții suplimentare de protecție pentru fermieri”, precizează el, menționând că votul pe acord este programat pentru a doua parte a lunii ianuarie.

De asemenea, eurodeputatul respinge eticheta potrivit căreia opoziția față de Mercosur ar fi anti-europeană.

„Patru guverne pro-europene au votat împotrivă: Polonia, Irlanda, Franța și Austria”, subliniază Negrescu.

În final, Victor Negrescu critică dur ceea ce numește nepăsarea față de mediul rural și fermieri.

„Nu e normal să spui că dacă vinzi 1.000 de mașini în plus e ok să pierzi 5.000 de fermieri. Acei fermieri înseamnă familii, comunități, muncă”, afirmă vicepreședintele Parlamentului European.

Acesta avertizează că decizii de acest tip riscă să alimenteze euroscepticismul și neîncrederea în capacitatea României de a-și apăra interesele la nivel european.

„Eu sunt pentru comerț, dar pentru un comerț echitabil și reguli clare”, conchide Victor Negrescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri