De Marea Britanie, şi nu de Uniunea Europeană depinde obţinerea de progrese în negocierile de "divorţ", pentru a putea lansa şi discuţiile referitoare la viitoarea lor relaţie, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Reuters şi Agerpres.
"Există o etapizare clară a acestor negocieri şi până în prezent nu s-a găsit o soluţie în ce priveşte prima etapă, cea a procedurilor de divorţ", a afirmat Margaritis Schinas într-o conferinţă de presă.
"Aşa încât, mingea este completamente în terenul Marii Britanii pentru cele ce urmează să se întâmple", a adăugat Schinas, în răspuns la remarca premierului britanic Theresa May, care a apreciat că "mingea" negocierilor cu privire la Brexit se află în terenul liderilor UE, într-un discurs pregătit pentru a fi susţinut luni în parlamentul de la Londra.
Acest schimb de replici are loc în contextul în care luni a început cea de a cincea rundă de negocieri asupra ieşirii Marii Britanii din UE, ultima sesiune înainte de Consiliul European de la 19 şi 20 octombrie, summit care, în calendarul ideal al negociatorului-şef pentru UE, Michel Barnier, urmează să marcheze o etapă crucială, cu perspectiva pentru liderii europeni de a constata în acesta "progrese suficiente" legate de divorţ ca să deschidă tratativele asupra relaţiilor comerciale cu Londra după Brexit, prevăzut la sfârşitul lui martie 2019.
UE consideră prioritare trei capitole de negociere - 'factura' Brexitului, drepturile cetăţenilor UE în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord - şi condiţionează orice discuţii privind viitoarele relaţii cu Londra de o înţelegere prealabilă privind aceste trei domenii, în timp ce guvernul britanic cere ca ambele chestiuni să fie negociate în paralel.
Întrebat dacă premierul May are încredere că se poate obţine un progres la actuala rundă de negocieri, purtătorul de cuvânt al şefei guvernului britanic a afirmat luni că recentul discurs susţinut de aceasta la Florenţa "a fost menit să dea un impuls şi considerăm că acest impuls se vede, dar hai să vedem ce se întâmplă la următoarea rundă de convorbiri".
Acesta a menţionat că guvernul britanic avansează cu pregătirile pentru Brexit şi îşi va publica documentele privind planurile sale de legislaţie în domeniul vămilor şi comerţului pentru perioada de după ieşirea ţării din blocul comunitar.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că Theresa May are încredere deplină în ministrul de finanţe, Philip Hammond, şi cel de externe, Boris Johnson, în pofida criticilor formulate la adresa lor de surse neidentificate în presa locală.
Brexit: "Mingea este în terenul" Marii Britanii, susţine Comisia Europeană
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.541
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.541

405
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
405

3.862
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.862

8.241
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.241

4.175
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.175

4.061
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.061

66
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
66

8.437
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.437

195
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
195

2.717
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.717

627
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
627

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.833
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.833
















Comentează