Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.
"Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului", a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti într-un comunicat, informează Agerpres.
Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioadă şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora.
Potrivit datelor furnizate de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.
Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată.
BREAKING - Greva de la STB s-a încheiat: autobuzele și tramvaiele revin pe traseu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

312
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
312

694
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
694

1.052
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
1.052

1.274
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.274

1.254
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
1.254

2.516
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.516

3.805
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
3.805

2.166
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.166

4.666
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
4.666

3.729
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.729

2.380
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
2.380

1.298
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.298

3.522
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
3.522
















Comentează