Procuratura braziliană a cerut luni Curţii Supreme deschiderea unei anchete pentru corupţie asupra liderului opoziţiei şi candidat la prezidenţialele din 2014, Aecio Neves, un iniţiator al procedurii de demitere a preşedintei Dilma Rousseff, scrie AFP.
"Procurorul general, Rodrigo Janot, a cerut deschiderea unei anchete" asupra senatorului Aecio Neves pentru o afacere legată de vastul scandal de corupţie Petrobras, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii.
Cererea se bazează pe declaraţiile lui Delcidio Amaral, fost lider al grupului senatorial al Partidului Muncitorilor (PT, stânga, la putere) care a acceptat să colaboreze cu justiţia - în schimbul unor viitoare reduceri ale pedepsei - după punerea sa sub acuzare în dosarul Petrobras şi trei luni de închisoare.
În declaraţia sa, Delcidio Amaral a afirmat anchetatorilor că Aecio Neves a beneficiat "fără nicio îndoială" de o reţea de mituire pusă la punct în cadrul companiei naţionale de electricitate Furnas, cu aceleaşi firme de construcţii implicate în reţeaua de fraude legate de gigantul petrolier Petrobras şi care au dus la pierderi de cel puţin două miliarde de dolari.
Delcidio Amaral îl acuză, de asemenea, pe Aecio Neves că a încercat să ascundă datele bancare ce ar implica gestiunea sa guvernator al statului Minas Gerais (2003-2010) într-un sistem de cumpărare a voturilor în parlament în ultimul deceniu, cunoscut ca scandalul "mensalao".
"Referinţele la numele senatorului Aecio (Neves) sunt bazate pe zvonuri şi nu există nicio dovadă sau indiciu a vreunei nereguli comise", a afirmat serviciul său de presă într-un comunicat.
"Este vorba despre poveşti vechi care au făcut obiectul unor anchete", potrivit aceleiaşi surse.
Curtea Supremă a Braziliei a decis în aprilie să includă în dosarul anchetei asupra reţelei de corupţie Petrobras acuzaţiile la adresa preşedintei Dilma Rousseff formulate de Delcidio Amaral.
Decizia, adaugă dosarului alte acuzaţii, ale aceluiaşi senator, la adresa predecesorului şi mentorului Dilmei Rousseff, Luiz Inacio Lula da Silva, şi actualului vicepreşedinte al ţării, Michel Temer.AGERPRES
Brazilia: Procuratura cere o anchetă pentru corupţie asupra liderului opoziţiei, Aecio Neves
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează