Fostul ministru britanic de externe Boris Johnson şi-a lansat miercuri candidatura pentru a-i succede premierului demisionar Theresa May la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului, el insistând că Regatul Unit ''trebuie să iasă din UE pe 31 octombrie'' şi a criticat amânarea Brexitului pe care a echivalat-o cu o înfrângere, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE potrivit Agerpres.
După trei ani de la referendumul privind retragerea din UE şi ''două date limită pierdute'' - amânările Brexitului din martie şi aprilie - populaţia britanică se simte ''dezamăgită'' şi chiar ''exasperată'' de incapacitatea politicienilor de a pune în practică retragerea din blocul comunitar, a spus Johnson în faţa unei săli arhipline în cartierul londonez Westminster.
''Amânarea înseamnă înfrângere, amânarea înseamnă ruină (...) Cu fiecare săptămână şi lună care trec fără să ne îndeplinim promisiunea, mă tem că ne vom aliena şi mai mult nu doar susţinătorii noştri naturali, trimiţându-i în braţele partidelor adverse, ci şi pe oricine crede că politicienii trebuie să-şi realizeze promisiunile'', a adăugat Johnson, un susţinător ferm al ieşirii din UE şi care consideră că nu trebuie evitat cu orice preţ un ''Brexit dur'', respectiv un Brexit fără acord (''no-deal''), după ce înţelegerea convenită de Theresa May cu europenii a fost respinsă de trei ori în legislativul britanic.
''Daţi-mi voie să fiu clar: Eu nu doresc un no-deal. Nu cred că în final se va întâmpla aşa ceva, dar pregătirea temeinică şi serioasă pentru un no-deal este o chestiune de responsabilitate. Este surprinzător că unii pot sugera să ne lipsim de un instrument atât de vital în negociere'', a explicat Boris Johnson.
În opinia sa, alegătorii britanici se vor simţi ''uşuraţi'' dacă în final se va realiza Brexitul, pentru că acest lucru va face posibil ca de atunci înainte guvernul să se concentreze pe alte probleme importante pentru Regatul Unit.
Boris Johnson concurează cu încă nouă politicieni consevatori într-o cursă al cărei deznodământ va fi cunoscut în a doua jumătate a lunii iulie în urma unui proces complex cu mai multe runde de vot în interiorul partidului. Fost ministru de externe în cabinetul Theresei May, Boris Johnson a demisionat din acest post în iulie 2018, criticând ceea ce considera a fi o abordare prea conciliantă a şefei guvernului în negocierile cu UE.
Boris Johnson respinge orice nouă amânare a Brexitului, considerând că 'amânarea înseamnă înfrângere'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează