Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat că va prezenta săptămâna viitoare, la Forumul economic mondial de la Davos, 'o Brazilie diferită, liberă de orice legături ideologice şi de corupţia generalizată', transmite AFP.
În prima sa deplasare externă, liderul extremist de dreapta va fi prezent la reuniunea care va aduna, între 22 şi 25 ianuarie, elita economică şi politică a lumii, şi unde va fi însoţit de ministrul său de finanţe, ultraliberalul Paulo Guedes.
'Săptămâna viitoare mă îmbarc pentru Davos, Elveţia, pentru a participa la Forumul economic mondial. Sunt încrezător şi fericit în faţa acestei mari oportunităţi de a le prezenta liderilor întregii lumi o Brazilie diferită', a scris Bolsonaro luni pe Twitter.
'Voi împărtăşi dorinţa noastră de a face comerţ cu lumea întreagă, punând accentul pe libertatea economică, acordurile bilaterale şi echilibrul fiscal. Datorită acestor piloni, Brazilia va merge spre eliminarea şomajului şi spre prosperitate. Sper să aduc de acolo experienţe bune şi progrese pentru ţara noastră', a adăugat el.
Preşedintele brazilian va fi una din vedetele acestei reuniuni anuale, la care preşedintele american Donald Trump şi cel francez Emmanuel Macron au anunţat că nu vor lua parte.
La Davos, pe lângă Paulo Guedes, Jair Bolsonaro va mai fi însoţit de ministrul justiţiei, fostul judecător anticorupţie Sergio Moro, şi de şeful diplomaţiei, antiglobalistul Ernesto Araujo.
Bolsonaro a mai explicat că, pentru a fi prezent la Davos, a fost nevoit să amâne cu câteva zile, pentru '28 sau 29' ianuarie, intervenţia chirurgicală de îndepărtare a pungii pentru colostomie pe care o poartă în permanenţă după atacul cu cuţit căruia i-a fost victimă la 6 septembrie, în plină campanie electorală, şi care a fost aproape de a-l costa viaţa.
Bolsonaro afirmă că va prezenta la Davos 'o Brazilie diferită, liberă de orice legături ideologice şi de corupţie'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
3

1.036
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.036

33
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
33

3.929
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
3.929

34
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
34

55
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
55

5.278
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.278

5.319
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.319

136
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
136

169
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
169

128
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
128

9.169
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.169

3.043
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
3.043
















Comentează