Preşedintele Boliviei Evo Morales şi-a exprimat sâmbătă speranţa ca raportul auditului efectuat de Organizaţia Statelor Americane (OSA) referitor la alegerile din 20 octombrie să conţină concluzii cu caracter tehnic-legal, şi nu politic, informează EFE preluat de agerpres.
"Vom respecta concluziile raportului OSA şi al ţărilor (invitate) şi ne aşteptăm ca acesta să fie un raport tehnico-juridic şi nu politic", a spus preşedintele bolivian într-un discurs pronunţat într-un oraş din departamentul central Cochabamba.
Morales a reafirmat faptul că opoziţia, care pretinde că s-a comis o fraudă electorală, încă nu a adus dovezi în sprijinul acuzaţiei şi şi-a exprimat regretul că protestele din diferite părţi ale ţării continuă şi îi afectează doar pe cei "săraci".
"Vreau să spun segmentului de opoziţie, fie ea din Santa Cruz, Cochabamba sau La Paz, că prezintă o imagine proastă în lume, îi face să plătească pe cei mai umili şi nu îi lasă să trăiască pe comercianţii care duc viaţa de pe o zi pe alta", a spus liderul bolivian.
În acelaşi mod, Morales a deplâns faptul că unele grupuri încearcă să genereze violenţă în timpul protestelor şi a susţinut că încercările de "lovitură de stat" de săptămâna trecută au dat greş.
Delegaţia OSA, alcătuită din aproximativ treizeci de tehnicieni, a sosit în Bolivia în cursul săptămânii pentru a începe auditul alegerilor din 20 octombrie, care va dura cel puţin 12 zile.
Vineri, coordonatorul tehnic al delegaţiei OSA, Arturo Espinosa, s-a retras din echipa de audit pentru a "nu-i compromite imparţialitatea" deoarece făcuse anterior declaraţii publice despre modul în care s-a desfăşurat procesul electoral.
Bolivia: Preşedintele Evo Morales speră ca raportul auditului OSA privind alegerile să nu fie politizat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
7

416
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
416

27
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
27

737
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
737

2.193
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.193

2.354
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.354

2.206
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.206

4.281
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.281

2.625
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.625

776
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
776

561
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
561

2.133
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.133

866
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
866
















Comentează