Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni, la Viena, o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Thomas Greminger, context în care a pledat pentru creşterea prezenţei experţilor români în poziţii de conducere în cadrul OSCE, informează un comunicat transmis AGERPRES de MAE.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte de pe agenda organizaţiei, inclusiv persistenţa conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre şi erodarea regimului de control al armamentelor convenţionale, respectiv necesitatea reformei OSCE.
În acest context, Bogdan Aurescu a reafirmat sprijinul ferm pentru eforturile de soluţionare a crizei din Ucraina, inclusiv prin participarea activă a României, cu unul dintre cele mai mari contingent naţionale, în cadrul Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE din această ţară.
Ministrul s-a referit şi la dinamica procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi a pledat pentru o abordare echilibrată pe componentele agendei de negociere a formatului 5+2. El a reiterat poziţia cunoscută a României potrivit căreia soluţionarea conflictului trebuie să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale internaţional recunoscute, fără afectarea vectorului său pro-european.
Cu privire la dimensiunea politico-militară a organizaţiei, şeful diplomaţiei române a subliniat că implementarea deplină a principiilor şi angajamentelor asumate de către statele participante reprezintă un mijloc de garantare a securităţii şi de consolidare a stabilităţii, transparenţei militare şi predictibilităţii în spaţiul OSCE. În acest sens, a pledat pentru modernizarea Documentului de la Viena.
Secretarul general al OSCE a mulţumit ministrului român de Externe pentru sprijinul constant şi constructiv al României pentru organizaţie şi pentru implicarea în găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă OSCE, precum şi pentru participarea la misiuni cheie cum este cea din Ucraina.
Bogddan Aurescu pledează pentru creşterea prezenţei experţilor români în poziţii de conducere în OSCE
Explorează subiectul
Articole Similare

873
VIDEO Nicușor Dan 'nu este un şantajist' - Liderul USR respinge scenariul blocării bugetului de stat: 'Nu-mi pierd somnul pe ameninţările PSD-ului'
873

1.184
VIDEO Liderul USR Fritz critică dur comunicarea Guvernului privind taxele locale: 'A fost execrabilă' / Ce spune despre impozitele românilor
1.184

725
VIDEO Dominic Fritz: 'Nu sunt mulţumit nici cu viteza, nici cu profunzimea reformelor pe care le facem' / Avertismentul lansat cu privire la datoria publică
725

58
Buzoianu afirmă că pe litoral există „4.000 de construcții care sunt suspecte să fie ilegale”
58

2.213
Vicepremier USR și ministru al Apărării, Radu Miruţă vrea să 'fure' primarii PSD: Cu ce a vrut să îi momească și cum a fost prins
2.213

1.742
Ministrul Mediului 'intră cu drujba' la Romsilva: 'Se vor înjumătăți posturile de directori / Vor avea și contract de mandat'
1.742

50
Vor fi concedieri la Ministerul Mediului? Buzoianu nu exclude această variantă
50

2.723
Ce a câștigat România după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Trump? Marius Lazurca: 'Nu am fost izolați' / Ce spune despre vizita lui Marco Rubio
2.723

4.351
Două nume grele pentru Primăria Capitalei: Traian Băsescu și Nicușor Dan, opțiunile lui Ciprian Ciucu
4.351

39
Victor Negrescu propune un mecanism european pentru digitalizarea IMM-urilor
39

4.048
Moartea unui consilier destabilizează echilibrul de forțe - Ciprian Ciucu acuză PSD și PPUSL că blochează reformele: 'A fost o încordare a mușchilor'
4.048

5.276
Călin Popescu Tăriceanu îl înțeapă pe Nicușor Dan după discursul în fața lui Trump: 'Nu știu cine-i pregătește discursul președintelui. Intervenție aproape școlărească'
5.276

2.395
FOTO Întâlnire în premieră, în SUA: Ministrul Cătălin Predoiu, discuții cu Tulsi Gabbard, directoarea Comunității Naționale de Informații
2.395

















Comentează