Blue Air anunţă lansarea primului serviciu ultra-low-cost direct pe ruta Iaşi - Londra Heathrow Terminal 2, prin introducerea a două zboruri săptămânale, conform agerpres.
Un comunicat de presă al operatorului aerian arată că noile zboruri au început să fie operate din data de 29 mai, iar preţurile biletelor încep de la 19,99 euro/segment. Toate rezervările includ o schimbare gratuită a datelor de călătorie.
Cele două servicii săptămânale între Iaşi şi Londra Heathrow se derulează conform următorului program: marţi şi sâmbătă - IAS 18:20 LHR 19:35, LHR 20:25 IAS 1:30.
"Blue Air conectează Iaşiul cu 14 destinaţii interne şi internaţionale, prin introducerea de zboruri directe către Londra Heathrow şi Bucureşti Otopeni şi oferind 12 zboruri de legătură din Iaşi prin hub-ul său din Bucureşti în cadrul Orarului de Vară 2021", notează compania aeriană.
Reprezentanţii operatorului aerian precizează că va fi deschide o bază permanentă în Iaşi, începând din vara anului 2022 şi că sunt planificate zboruri directe din Iaşi către cele mai importante destinaţii ale Europei, precum: Londra - Heathrow, Barcelona, Roma, Paris - Charles de Gaulle.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească, în funcţie de numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low - Cost (ULC). Compania operează avioane tip Boeing 737, iar în cei 16 ani de activitate, a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania Blue Air este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Blue Air anunţă lansarea primului serviciu ultra-low-cost direct pe ruta Iaşi - Londra Heathrow Terminal 2
București
8°C
Articole Similare

196
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
196

1.007
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.007

1.317
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.317

1.555
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.555

31
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
31

49
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
49

601
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
601

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

904
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
904

4.870
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.870

1.475
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.475

65
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
65

935
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
935
















Comentează