Conducerea ierarhică a Bisericii ortodoxe din Grecia vrea ca preoţii şi ceilalţi angajaţi ai săi să rămână în continuare funcţionari publici, respingând un element cheie al recentei oferte a Guvernului elen de a modifica relaţia dintre stat şi biserică, transmite AP preluată de Agerpres.
Sfântul Sinod a anunţat vineri că a votat în unanimitate "să păstreze actualul statut al clerului şi mirenilor din Biserica Greciei", se precizează într-un comunicat de presă difuzat la finalul reuniunii.
La începutul acestei luni, premierul Greciei, Alexis Tsipras, a făcut un apel către puternica Biserică ortodoxă să sprijine o parte din reformele propuse de Guvern în vederea soluţionării disputei care durează de mai multe decenii în legătură cu proprietăţile bisericii precum şi pentru transferul preoţilor de pe statele de plată ale statului spre o structură separată. Potrivit lui Tsipras, o astfel de mutare ar fi eliberat 10.00 de noi poziţii în sectorul de stat pe fondul restricţiilor care sunt în continuare în vigoare după acordurile convenite de Grecia cu creditorii internaţionali.
Biserica Ortodoxă din Grecia vrea ca preoţii şi ceilalţi angajaţi ai săi să rămână în continuare funcţionari publici, respingând astfel oferta guvernului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
4

326
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
326

1.301
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.301

72
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
72

1.909
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.909

54
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
54

1.335
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.335

3.701
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
3.701

3.332
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.332

2.923
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.923

4.971
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.971

3.233
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.233

895
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
895
















Comentează