Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au luat act, marţi, de două scrisori ale ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, referitoare la înzestrarea sistemului de Apărare, scrie agerpres.ro.
Prima scrisoare se adresează Parlamentului cu solicitarea de a aproba iniţierea de către MApN, prin Departamentul pentru armamente, a procedurilor de atribuire a contractului necesar derulării activităţilor de modernizare a aeronavelor IAR-99 din dotarea Ministerului Apărării în configuraţia IAR-99 Super Şoim.
Al doilea document solicită Parlamentului să aprobe iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Departamentul pentru armamente, a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie a platformelor de transport auto, multifuncţionale - pe roţi, prevăzute în prima etapă a programului de înzestrare.
"Dotarea Forţelor Aeriene cu avioane multirol F-16 impune asigurarea unei platforme de antrenament avansat prin reconfigurarea sistemelor de avionică şi de control al zborului aeronavelor IAR-99. Totodată, noua configuraţie a platformei va avea în vedere creşterea fiabilităţii instalaţiilor şi sistemelor de bord, extinderea duratei de viaţă a aeronavelor, formarea deprinderilor, abilităţilor şi aptitudinilor necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor şi pilotării în siguranţă a avioanelor multirol, precum şi diminuarea riscurilor asociate obsolescenţei componentelor şi echipamentelor tehnice", argumentează ministrul Mihai Fifor în primul document.
El subliniază, între altele, că interesul esenţial de securitate pentru statul român îl constituie consolidarea/ dezvoltarea pe teritoriul naţional a unei capabilităţi industriale naţionale la nivelul unui operator economic local care să permită: dezvoltarea, integrarea, omologarea şi producţia de aeronave modernizare pe platforma existentă IAR-99; securizarea capacităţii tehnologice naţionale realizată în urma derulării achiziţiei prin includerea acesteia în cadrul capacităţilor industriale cu sarcini la mobilizare astfel cum sunt definite în Legea nr. 477/ 2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare. Tot în prima scrisoare se aminteşte că prin Hotărârea CSAT din 4 aprilie 2018 s-a aprobat iniţierea Programului de înzestrare pentru modernizarea aeronavelor IAR-99 (21 de aeronave) din dotarea MApN în configuraţia IAR-99 Super Şoim, fondurile estimate necesare derulării şi realizării acestui program fiind în valoare de 124.000.000 de euro (fără TVA).
A doua scrisoare menţionează că prin Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei Române până în anul 2026 şi în perspectivă, document aprobat de CSAT în anul 2017, programul "Platforme de transport auto, multifuncţionale - pe roţi" a fost nominalizat ca fiind program de înzestrare prioritar deoarece contribuie nemijlocit la creşterea capacităţii operaţionale a Armatei Române.
Documentul cu cerinţele operaţionale, actualizat pentru "Platforme de transport auto, multifuncţionale - pe roţi", a fost aprobat de Consiliul de supraveghere a cerinţelor în luna aprilie a acestui an şi, confirm prevederilor acestui document, necesarul de platforme de transport la nivelul MApN este de 13.963, complete, iar abordarea achiziţiei se va realiza separat. În prima etapă, respectiv pentru perioada 2018 - 2027, este prevăzută achiziţia a 3.385 de platforme de transport, valoarea acordurilor-cadru fiind estimată la 737 milioane de euro, fără TVA, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurilor de achiziţie. În cadrul acestui program se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru implicarea industriei din România în producerea platformelor de transport auto multifuncţionale - pe roţi şi dotarea în mod unitar a Armatei Române cu acest tip de tehnică, se precizează în documentul adresat Parlamentului de Mihai Fifor.
Ambele documente au fost trimise de Birourile permanente către comisiile de specialitate, urmând să fie propuse aprobării plenului celor Camere ale Parlamentului.
Birourile permanente reunite: MApN a trimis Parlamentului două documente referitoare la sistemul de înzestrare a Armatei
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

26
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
26

1.125
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.125

2.826
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
2.826

3.157
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.157

1.763
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.763

5.043
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.043

3.937
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.937

75
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
75

4.218
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
4.218

1.638
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.638

5.629
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.629

4.018
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
4.018

1.594
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.594
















Comentează