Biciclistul accidentat luni la Horia a decedat în cursul nopţii la Spitalul municipal Roman, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Georgiana Puşcaşu, potrivit Agerpres.
"Din nefericire, în urma leziunilor suferite, ieri, în jurul orei 23,40, a survenit decesul biciclistului. Sunt continuate activităţile în vederea stabilirii identităţii acestuia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Victima se afla pe bicicletă, pe drumul judeţean DJ 207 C şi a fost accidentată de un autoturism atunci când a încercat să vireze la stânga, într-o intersecţie.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.
Biciclistul accidentat la Horia a decedat - Poliţiştii încearcă identificarea victimei
Articole Similare

432
Sindicaliștii din Poliție amenință cu proteste, 'care pot culmina cu o grevă'! Solicitări cu privire la norma de hrană și la pensiile militare
432

3.847
Atenționare pentru șoferi! CNAIR avertizează: Blocaj de 14 km! Se staționează ore întregi!
3.847

3.167
Premieră în România: Un nou tip de concediu plătit ar putea fi introdus. Cine ar primi 10 zile libere în plus
3.167

70
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea din Năvodari și a oficiat slujba parastasului pentru ieroschimonahul Daniil Brujbanc
70

167
Cine este Mircea Badea: Biografie completă, carieră și viața personală
167

3.343
Premieră în fieful Olguței Vasilescu! Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: 'Extindem programul'
3.343

5.608
Un oraș cunoscut din România, în pericol să dispară: Populația se prăbușește dramatic
5.608

3.942
Cod Rutier 2026: Pragul de alcoolemie de la care șoferii riscă închisoarea
3.942

2.651
Climatolog, în plin episod de iarnă din România: "Primăvara este încă departe. Luna martie, una a contrastelor meteorologice"
2.651

391
Cine este Radu Banciu: Biografie completă, carieră, familie și controversele jurnalistului
391

2.414
Viscolul paralizează sudul țării: Mașini blocate, ambulanțe înzăpezite și mii de oameni fără curent
2.414

92
VIDEO FOTO Polițistul erou din Iași: A salvat un bebeluș dintr-un incendiu. Un apartament a fost cuprins de flăcări
92

45
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere în următoarele zile
45

















Comentează