Un bărbat care a ameninţat trecătorii cu cuţitul, luni seara, într-un pasaj pietonal din municipiul Piteşti, a fost reţinut de poliţişti, potrivit Agerpres.
"Poliţiştii au continuat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă", a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, suspectul urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Argeş, incidentul a avut loc în pasajul pietonal subteran "Magnolia", aflat în zona centrală a municipiului.
"În această după-amiază, în jurul orei 17,30, poliţiştii (...) au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, înarmat cu un cuţit, ar adresa ameninţări unor persoane aflate într-un pasaj pietonal din municipiul Piteşti. La faţa locului s-au deplasat, cu operativitate, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, care au identificat persoana în cauză, un bărbat de 40 de ani, din Piteşti, au imobilizat-o şi au condus-o la sediul poliţiei, pentru audieri", au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.
În urma incidentului, o femeie cu atac de panică a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă nicio persoană nu a suferit leziuni.
Bărbatul care ameninţa trecătorii cu cuţitul într-un pasaj din Piteşti a fost reţinut
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

25
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
25

1.597
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
1.597

1.655
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
1.655

4.551
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
4.551

1.457
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.457

2.051
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.051

723
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
723

1.580
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.580

1.293
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.293

808
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
808

60
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
60

50
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
50

30
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
30
















Comentează