Un bărbat din judeţul Arad a fost amendat de poliţişti cu 4.000 de lei după ce a alarmat autorităţile sunând la 112, unde a anunţat că o maşină în care se afla o persoană a căzut în apă, la o balastieră, ceea ce a determinat mobilizarea echipelor de salvare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.
Incidentul a avut loc duminică seară, iar poliţiştii care au cercetat cazul au stabilit că bărbatul care a sunat intenţiona să pescuiască ilegal împreună cu doi prieteni, când toţi trei au fost surprinşi de o persoană.
"Poliţiştii din Vladimirescu au fost sesizaţi, prin 112, despre faptul că un autoturism, în care se află o persoană, ar fi căzut în Mureş. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al ISU Arad, care, după primele verificări, a stabilit că cele reclamate nu se confirmă. În continuarea activităţilor desfăşurate, s-a stabilit că apelantul este un bărbat de 38 de ani, din Arad, care, în timp ce se afla cu alţi doi bărbaţi la balta din incinta unei balastiere din Cicir, unde intenţionau să pescuiască, a fost surprins de o altă persoană. Cei trei bărbaţi s-au speriat şi au fugit în direcţii diferite. Apelantul a fost sancţionat conform OUG 34/2008, pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă 112, cu amendă în valoare de 4.000 de lei", a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
După apelul la 112, pompieri militari de la Detaşamentul Arad au organizat o misiune de căutare - salvare, la faţa locului fiind alocat şi un echipaj medical SMURD.
Bărbat amendat după ce a sunat la 112 şi a anunţat că o maşină cu un om în ea a căzut în apă
București
9°C
Articole Similare

2.337
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.337

23
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
23

2.038
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.038

32
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
32

37
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
37

24
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
24

70
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
70

943
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
943

5.265
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.265

42
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
42

7.080
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
7.080

4.465
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament / UPDATE
4.465

5.564
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
5.564















Comentează