Avocatul lui Sepp Blatter a cerut achitarea fostului preşedinte ale Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), în procesul de fraudă în care acesta este judecat, la Bellinzona (Elveţia), alături de francezul Michel Platini, fostul preşedinte al UEFA, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Parchetul elveţian a cerut, miercuri, o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare cu suspendare împotriva lui Michel Platini şi a lui Sepp Blatter, care sunt acuzaţi că au escrocat FIFA obţinând o plată nejustificată de două milioane de franci elveţieni (2,06 milioane de dolari) în favoarea francezului.
Cei doi au fost deja sancţionaţi de organizaţiile pe care le-au condus, iar avocatul Lorenz Erni a afirmat că plata a fost pentru muncă de consultanţă şi că nu există alte motive pentru care banii au fost transferaţi.
Tribunalul penal federal din Bellinzona va face publică decizia pe 8 iulie în acest caz care a pus capăt carierelor celor doi şi în care, teoretic, ei riscă până la cinci ani de închisoare.
Renunţând să ceară o pedeapsă fermă cu închisoarea împotriva lui Platini (66 ani) şi Blatter (86 ani), procurorul Thomas Hildbrand a solicitat ca o condamnare a lor să fie completată cu o suspendare cu probaţiune pentru o perioadă de doi ani.
"Blatter şi Platini au semnat cu certitudine un acord scris în august 1999, prevăzând 300.000 de franci elveţieni anual achitaţi integral de FIFA, dar ei au ajuns la un acord pentru plata a 700.000 de franci elveţieni anual în plus, odată ce finanţele organismului mondial ar fi permis", a susţinut procurorul.
Platini, devenit în acest interval preşedinte al UEFA, a prezentat deci o factură de 2 milioane de franci elveţieni la începutul lui 2011, semnată de Sepp Blatter şi prezentată FIFA drept o restanţă salarială.
Avocatul lui Blatter cere achitarea fostului preşedinte al FIFA în procesul de la Bellinzona
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
2

7
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
7

45
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
45

28
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
28

37
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
37

44
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
44

4.509
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.509

104
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
104

204
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
204

127
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
127

98
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
98

50
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
50

40
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
40
















Comentează