Vremea va fi în general instabilă în Capitală până joi la ora 23:00, cu averse, descărcări şi intensificări de scurtă durată ale vântului, conform prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Agerpres.
"Instabilitatea atmosferică se va manifesta miercuri (24 iunie), cu o probabilitate mai mare în orele serii şi la începutul nopţii, iar joi (25 iunie) începând din orele amiezii, prin perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. În tot intervalul de prognoză se vor acumula cantităţi importante de apă, iar pentru secvenţe scurte de timp se vor depăşi 15-25 l/mp", precizează ANM.
Temperaturile maxime vor fi de 27-29 de grade, iar cele minime de 15 - 18 grade.
Avertizare ANM - Prognoză specială pentru București
București
8°C
Articole Similare

1.836
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.836

1.245
Cum va fi vremea în aprilie: ANM anunță temperaturi peste normal la început, apoi schimbări neașteptate
1.245

3.749
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
3.749

1.550
Meteorologii au emis prognoza: Cum va fi vremea de Paștele ortodox și cel catolic
1.550

2.354
Vreme rea în jumătate de țară: ANM a emis o informare meteorologică / Prognoza pentru București
2.354

2.790
Alertă meteo emisă de ANM: Ploi și ninsori în jumătate din România
2.790

1.865
Cum va fi vremea săptămâna viitoare: ploi aproape zilnic - când apar semne de încălzire
1.865

4.747
VIDEO Tornadă filmată în Teleorman, în plină alertă meteo. Grindina și ploile torențiale au lovit sudul țării
4.747

2.638
ANM: Ciclonul Deborah aduce un val de vreme extremă peste România. Ninsori masive și ploi torențiale în tot weekendul, cu depuneri de până la 50 cm de zăpadă
2.638

5.346
ANM a emis cod portocaliu de ninsori și vânt: Sunt vizate patru județe din România
5.346

134
UPDATE ANM a emis Cod portocaliu de vânt puternic în zeci de localități: rafale de până la 80 km/h
134

2.878
Vremea de Florii și Paște: temperaturi normale sau ploi? Prognoza meteo pentru luna aprilie
2.878

1.875
Schimbare radicală a vremii: vânt puternic, ploi torențiale și ninsori la munte până luni. ANM a emis cod galben
1.875
















Comentează