Robert Bowers, americanul în vârstă de 46 de ani acuzat de masacrul de la o sinagogă din Pittsburgh, statul Pennsylvania, a compărut luni pentru prima oară în faţa instanţei, încătuşat şi aşezat într-un cărucior cu rotile, relatează agenţiile internaţionale de presă prelută de Agerpres.
Şedinţa a durat doar trei minute, timp în care inculpatul a răspuns afirmativ la mai multe întrebări puse de judecător. Bowers a renunţat astfel la citirea întregului act de acuzare, care se referă la 29 de infracţiuni, inclusiv unele care pot fi pedepsite cu moartea. El a acceptat avocatul numit din oficiu, iar judecătorul a decis să îl trimită în arest preventiv, fără posibilitate de cauţiune.
Bowers, având asupra sa mai multe arme, a deschis focul sâmbătă asupra credincioşilor de la o sinagogă. Atacul a durat 20 de minute şi s-a soldat cu 11 morţi şi şase răniţi. El s-a predat poliţiei după ce a fost rănit la rândul său în cursul intervenţiei forţelor de ordine.
Autorul masacrului din Pittsburgh a fost adus la tribunal cu un cărucior cu rotile
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
0

6
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
6

188
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
188

21
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
21

286
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
286

261
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
261

424
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
424

619
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
619

1.040
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.040

56
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
56

841
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
841

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.454
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.454
















Comentează