Autorul libian Mohamed Alnaas a câştigat duminică seara, la Abu Dhabi, Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă (International Prize for Arabic Fiction - IPAF) pentru romanul său "Bread on Uncle Milad's Table", au anunţat organizatorii, informează luni AFP, citat de Agerpres.
Mohamed Alnaas, în vârstă de 31 de ani, este cel mai tânăr scriitor şi primul din Libia care a câştigat acest prestigios premiu, ce îi recompensează pe autorii contemporani de limbă arabă şi îi promovează pe scena internaţională.
Mohamed Alnaas va primi 50.000 de dolari (aproximativ 47.000 de euro), iar cartea sa va fi tradusă în engleză, au precizat organizatorii pe website-ul competiţiei.
Autor şi jurnalist, Alnaas a publicat o colecţie de nuvele în 2020. "Bread on Uncle Milad's Table" este primul său roman, scris sub bombe, în plină izolare, la Tripoli.
Cartea oferă "o critică profundă şi meticuloasă a conceptelor dominante de masculinitate şi feminitate şi a diviziunii muncii între bărbaţi şi femei. Este unul dintre romanele care contestă normele culturale legate de gen", a comentat preşedintele juriului, scriitorul tunisian Chokri Mabkhout, unul dintre laureaţii acestui premiu.
Alţi cinci autori, din Egipt, Kuweit, Maroc, Oman şi Emiratele Arabe Unite, vor primi fiecare câte 10.000 de dolari (aproape 9.400 de euro) pentru operele lor, au indicat organizatorii.
Premiul, finanţat de Autoritatea pentru Turism şi Cultură din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, a fost câştigat anul trecut de autorul iordanian Jalal Barjas pentru romanul său "Notebooks of the Bookseller".
Autorul libian Mohamed Alnaas a câştigat Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
2

13
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
13

11
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
11

42
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
42

25
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
25

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

42
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
42

37
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
37

3.193
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.193

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

10
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
10

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9
















Comentează