Autorităţile turce au emis mandate de arestare pe numele a 110 persoane din cadrul aceluiaşi grup de afaceri pentru presupuse legături cu clericul Fethullah Gulen, care trăieşte în SUA şi pe care Ankara îl consideră a fi organizatorul tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016, transmite vineri Reuters, citând agenţia de presă Dogan şi alte media turce, scrie agerpres.ro.
Operaţiunea poliţiei a vizat manageri, parteneri şi angajaţi ai holdingului Kaynak şi ai unor companii conexe şi s-a desfăşurat în Istanbul şi 24 de provincii din Turcia.
Kaynak Holding, care deţine între altele cea mai mare casă de editură din Turcia, a fost confiscată de statul turc în 2015 pentru presupuse legături cu mişcarea predicatorului musulman Fethullah Gulen, care trăieşte din 1999 într-un exil autoimpus în statul american Pennsylvania. Gulen a negat însă orice implicare în tentativa de puci din iulie 2016.
Sute de companii, dintre care multe de dimensiuni reduse şi aflate în diverse provincii turce, au fost închise şi confiscate de autorităţi în campania de represiuni începută de Ankara după evenimentele din vara anului trecut. În cadrul acestei campanii, peste 50.000 de oameni au fost arestaţi, în aşteptarea procesului, pentru presupuse legături cu Gulen, în timp ce 150.000 de persoane au fost concediate din sectorul public şi din cel privat. Executivul de la Ankara a respins apelurile lansate de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, susţinând că numai o astfel de epurare poate neutraliza ameninţarea reprezentată de reţeaua lui Fethullah Gulen, despre care autorităţile turce afirmă că este infiltrată mai ales în sistemul judiciar, armată şi instituţiile de învăţământ.
Autorităţile turce au emis mandate de arestare pe numele a 110 de angajați ai Kaynak Holding
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

514
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
514

675
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
675

47
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
47

1.410
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.410

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

2.026
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.026

2.829
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.829

1.685
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.685

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.313
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.313

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.075
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.075

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează