Autori ucraineni vor participa, alături de poeţi români şi poeţi belgieni, francofoni şi neerlandofoni, la evenimentele din cadrul ediţiei din acest an a Zilei Internaţionale a Poeziei, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, conform Agerpres.
"Poezia uneşte şi aduce laolaltă scriitori din diverse ţări, care au expresii poetice diferite şi care fac parte din generaţii şi/sau şcoli literare diferite. În orice perioadă belică sau de criză, literatura a reuşit să ajute oamenii să supravieţuiască ororilor trăite şi să redea speranţa, un mesaj pe care MNLR doreşte să-l transmită cu această ocazie", transmite Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Un atelier de scriere creativă, la care pot participa toţi cei care scriu, care sunt dornici să se exprime în scris, precum şi cei care vor doar să "vadă" în interiorul unui poem împreună cu scriitoarea Ioana Nicolaie, va fi organizat, luni seară, începând cu ora 18,00, la sediul expoziţiei de bază a MNLR.
De la ora 19,00, este programat un recital de poezie, un eveniment hibrid, la care vor participa: Ioan Es. Pop, Daryna Gladun (video), Doina Ioanid, Jan H. Mysjkin (video), Ioana Crăciunescu, Iya Kiva (video), Radu Sergiu Ruba, Yves Namur (video), Mina Decu, Daniel Bănulescu, Vincent Tholome (video), Teodor Dună şi Lesyk Panasiuc (video).
Intrarea este liberă.
Adoptată de UNESCO în cadrul Conferinţei Generale de la Paris, din 21 martie 1999, Ziua Internaţională a Poeziei este sărbătorită an de an la Muzeul Naţional al Literaturii Române printr-o serie de evenimente menite să încurajeze diversitatea lingvistică, să readucă în atenţia publicului tradiţia recitalurilor poetice, promovând lectura, scrisul şi cititul poeziei, precum şi întâlnirea artei cuvântului cu muzica, teatrul, pictura, filmul şi fotografia.
Autori ucraineni, alături de poeţi români şi poeţi belgieni, francofoni şi neerlandofoni, participă la Ziua Internațională a Poeziei. Intrarea este liberă
București
9°C
Articole Similare

786
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
786

68
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
68

69
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
69

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

44
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
44

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71

114
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
114

3.023
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.023

84
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
84

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

83
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
83
















Comentează