Guvernul a aprobat sâmbătă, în cadrul unei şedinţe, un proiect de lege pentru modificarea anexei 2 la Ordonanţa Guvernului numărul 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenţionale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile.
Potrivit unui comunicat al Executivului, cuantumul amenzilor este stabilit în funcţie de tipul autovehiculelor, informează Agerpres.
"Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă", se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că amenda stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenţiei poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicare.
"Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravenţiilor aplicate pentru circulaţia fără achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (rovinietă) a crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 PVCC aplicate în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe şi mobile de control faţă de 357.531 aplicate în anul 2015). Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare", se mai menţionează în comunicat.
Atenție, șoferi! Guvernul a crescut amenzile pentru lipsa rovinietei
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Guvernul britanic a refuzat să recunoască Somaliland drept stat independent
13

71
VIDEO Trump și Netanyahu, față în față la Mar-a-Lago: negocieri pentru Gaza și semnal de forță trimis către Iran
71

463
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Ucraina are o poziţie diferită faţă de Rusia în ceea ce privește Donbasul
463

462
Noul război rece dintre SUA și Europa: de la aliați la neînțelegeri tot mai contondente pe teme sensibile
462

1.461
Vladimir Putin a format un nou organism de proiectare a puterii soft: are deja o țară în vizor
1.461

37
Beyonce a fost declarată miliardară de Forbes
37

1.361
Negocierile de pace, în pericol? Moscova amenință cu schimbarea poziției după atacul cu drone asupra reședinței lui Putin - Reacția Kievului
1.361

36
Casa Albă confirmă: Trump a avut o discuţie 'pozitivă' la telefon cu Putin, la o zi după întâlnirea de la Mar-a-Lago cu Zelenski
36

1.305
Problema pensiilor se extinde în Europa! Exemplul Germaniei: Berlinul vrea creșterea vârstei de pensionare după 67 de ani
1.305

71
Teatrul din Mariupol, redeschis de către ocupaţia rusă din Doneţk în estul Ucrainei controlat de Moscova
71

105
Tragedie pe pârtie: Un copil de 5 ani a murit după ce a rămas prins într-o bandă transportoare
105

20
Peste 3.000 migranți au murit încercând să ajungă în Spania în acest an
20

3.179
VIDEO Donald Trump, 'foarte furios' după presupusul atac ucrainean asupra reședinței lui Putin: 'Nu e bine'
3.179

















Comentează