Astfel, începând cu ora 10,00, în faţa Ateneului va avea loc un atelier de creaţie, organizat în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale şi Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte "George Enescu" din Iaşi, conform agerpres.
Studenţii Facultăţii vor desena clădiri emblematice în care a locuit sau şi-a desfăşurat activitatea Mihai Eminescu, care încă se regăsesc, arată organizatorii.
"Desenele tinerilor studenţi vor alcătui o expoziţie itinerantă, ce va putea fi vizitată atât la sediul Ateneului, cât şi în alte locaţii din ţară sau din străinătate", a declarat managerul Ateneului ieşean, Andrei Apreotesei.
De la ora 10,30, la Capela Artiştilor Ateneului, va avea loc o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu.
De asemenea, vor fi prezentate şi două obiecte de cult, restaurate de părintele Andrei-Vlad Chiriac, un antimis vechi de peste 50 de ani, cu semnătura patriarhului Justinian, şi un prapur bisericesc, cu o vechime de peste 100 de ani. Cele două obiecte fac parte din patrimoniul Ateneului Naţional din Iaşi şi se vor regăsi în expoziţia permanentă din Capela Artiştilor.
Ateneul Naţional din Iaşi organizează o serie de evenimente omagiale şi comemorative dedicate lui Mihai Eminescu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

23
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
23

13
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
13

1.576
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.576

17
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
17

21
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
21

31
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
31

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

70
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
70

77
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
77

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

16
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
16

16
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
16

9
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
9
















Comentează