Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) solicită retragerea imediată sau modificarea radicală a proiectului de ordonanţă de urgenţă prin care Ministerul Energiei încearcă să transpună Directiva (UE) 2024/1711 privind îmbunătăţirea funcţionării pieţei de energie electrică, relatează Agerpres.
Potrivit APCE, consumatorii şi comunităţile de energie "sunt victime colaterale ale incompetenţei administrative", iar transpunerea este realizată "într-o manieră profund viciată, neprofesionistă şi contrară spiritului şi literei directivei europene".
"Sub pretextul transpunerii Directivei, Ministerul Energiei introduce în proiectul de OUG o serie de neîndepliniri istorice ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care nu au nicio legătură cu obligaţiile de transpunere ale României faţă de Comisia Europeană, prezentându-le în mod artificial drept cerinţe europene. În mod intenţionat, sunt modificate definiţii esenţiale din Directivă, sunt introduse pseudo-instrucţiuni către ANRE fără mecanisme coercitive, iar termenele, condiţiile şi obligaţiile sunt golite de conţinut juridic, într-un stil legislativ profund defectuos şi tipic practicilor româneşti de mimare a reformei", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Prosumatorilor.
Printre prevederile din proiectul de ordonanţă de urgenţă pe care ANRE le consideră "cele mai grave" se numără: distrugerea deliberată a comunităţilor de energie şi degradarea statutului prosumatorilor; "racordul flexibil" - raţionalizarea accesului la energie în locul investiţiilor în reţele; reintroducerea "pomenii electorale" sub formă de obligaţie legală pentru primării.
Astfel, conform APCE, membrii comunităţilor de energie plătesc taxe de reţea, suportă costuri de dezechilibru, sunt supuşi unor limitări arbitrare, iar prosumatorii îşi pierd calitatea legală, fiind transformaţi în "Clienţi Activi" odată cu intrarea într-o comunitate de energie sau să partajeze energia.
"Doar o abordare profund rău intenţionată sau lipsită de orice logică economică poate justifica obligarea prosumatorilor membri ai comunităţilor de energie la plata unor taxe de reţea şi dezechilibre comparabile cu cele ale furnizorilor comerciali", susţine Asociaţia.
Aceasta consideră că prin redenumire forţată a prosumatorilor în "Clienţi Activi", cei care intră în comunităţi de energie sau doresc să partajeze energia produsă la domiciliu sau în condominii îşi pierd toate drepturile specifice prosumatorilor, inclusiv în situaţia în care energia este cedată gratuit către spitale, creşe, grădiniţe sau alte instituţii publice.
De asemenea, în loc să promoveze modernizarea reţelelor de distribuţie, Ministerul Energiei propune o soluţie regresivă şi periculoasă: raţionalizarea accesului la energie prin definirea aşa-numitului "racord flexibil".
APCE subliniază că această prevedere permite operatorilor de distribuţie să limiteze, în mod discreţionar, puterea disponibilă pentru consumatori şi prosumatori, în funcţie de propria capacitate sau voinţă, impunând racorduri cu puteri reduse şi obligând, în mod absurd, consumatorii să suporte costurile dispozitivelor de limitare a puterii.
Cu alte cuvinte, în locul investiţiilor, se propune restricţionarea accesului la energie pentru toţi actorii din piaţă: prosumatori, consumatori casnici şi industriali deopotrivă.
APCE consideră că această abordare este total contrară Directivei (UE) 2024/1711, deoarece, în forma propusă: legalizează incompetenţa şi lipsa cronică de investiţii în reţelele de distribuţie; încalcă principiile de nediscriminare şi acces echitabil la reţea; sabotează tranziţia energetică şi participarea activă a cetăţenilor la producerea şi autoconsumul de energie verde.
Raţionalizarea consumului de energie, în locul modernizării infrastructurii, reprezintă o direcţie extrem de periculoasă, care riscă să afecteze ireversibil încrederea publică în politicile energetice ale statului român, menţionează organizaţia prosumatorilor.
APCE mai arată că Ministerul Energiei reinventează protecţia consumatorului vulnerabil într-o manieră pur populistă, obligând, prin proiect de lege, primăriile să plătească facturile la energie ale consumatorilor vulnerabili.
"Practic, primăriile - multe dintre ele incapabile să-şi acopere propriile cheltuieli de funcţionare - sunt obligate să achite facturi din bugetele locale, adică din taxele cetăţenilor care muncesc, îşi plătesc facturile şi impozitele la timp. Este o formă de solidaritate forţată, instituită prin lege, în care primăria devine furnizor de 'binefaceri' electorale, fără resurse şi fără responsabilitate guvernamentală", se mai scrie în comunicatul organizaţiei.
Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie va transmite, în termen legal, un set coerent şi complet de propuneri de amendare, însoţite de justificări juridice şi tehnice către Ministerul Energiei şi va ataca ordonanţa în forma propusă în contencios administrativ.





























Comentează