Asociaţia CFA România lansează Testul Independenţei Financiare dedicat tinerilor, pentru a afla cât de mult se pot baza ei pe resursele proprii şi cât sunt de pregătiţi pentru a face fată provocărilor din viaţa de adult, conform unui comunicat al asociaţiei, conform agerpres.
Testul face parte din campania de educaţie financiară "Generaţia I" - generaţia independentă, iar completarea chestionarului se poate efectua online, la adresa: https://generatiaindependenta.ro/testeaza-ti-independenta/
Testul Independenţei Financiare se adresează tinerilor între 18 şi 25 de ani şi este realizat de specialiştii Asociaţiei CFA România, oferind totodată şi recomandări privind obţinerea siguranţei financiare, în funcţie de rezultatele obţinute.
"Criza sanitară ne-a demonstrat că de la stabilitate la instabilitate economică nu este decât un pas. În acest context, independenţa financiară devine foarte importantă, la orice vârstă. Dorim să demitizăm în rândul tinerilor ideea că siguranţa financiară este un subiect pentru mai târziu, şi că, dacă ne preocupă acest subiect, vom avea de câştigat pe viitor. Încurajăm tinerii să facă testul, să afle dacă şi unde sunt vulnerabili şi să ia măsuri, cât de mici. Niciodată nu e prea devreme să facem paşi în direcţia potrivită", a declarat Alexandra Smedoiu, preşedinte al Asociaţiei CFA România.
Asociaţia a lansat, în 2019, o iniţiativă la nivel naţional, comunicând importanţa obţinerii independenţei financiare la orice vârstă, indiferent de venit. Denumită "Generaţia I", această campanie a fost lansată pe un fond al gradului scăzut de educaţie financiară al românilor. Testul prin care tinerii află nivelul dependenţei de factori externi se regăseşte pe website-ul campaniei, alături de podcast-uri în care sunt detaliate instrumentele financiare utile şi recomandări ale specialiştilor.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute, şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor in investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională. În prezent, Asociaţia CFA România are peste 240 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).
Asociația CFR România lansează campania de educaţie financiară 'Generaţia I'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

610
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
610

1.191
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.191

1.483
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.483

30
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
30

44
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
44

589
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
589

10
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
10

883
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
883

4.805
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.805

1.453
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.453

65
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
65

925
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
925

47
Ministrul italian al Afacerilor Europene atrage atenția: UE ar putea îngheţa reglementările privind deficitul bugetar dacă războiul din Iran continuă
47
















Comentează