Argentina a reuşit luni să ajungă la un acord privind restructurarea unor datorii în valoare de 66,13 miliarde de dolari, ceea ce îi permite să evite intrarea în incapacitate de plată (default), transmite AFP potrivit Agerpres.
După patru luni de negocieri intense cu creditorii, deţinătorii de obligaţiuni echivalente cu 93,55% din bonurile eligibile au aderat la propunerea de schimb formulată de guvernul argentinian, a declarat ministrul Economiei, Martin Guzman.
"În ultimele zile am lucrat din greu la condiţiile unei oferte care s-a bucurat de o acceptare masivă din partea creditorilor noştri, ca urmare a procesului de dialog din ultimele luni", a apreciat Martin Guzman.
Obligaţiunile în valoare de 66,13 miliarde de dolari emise sub legislaţie străină, care fac obiectul restructurării, reprezintă aproximativ o cincime din totalul datoriei argentiniene, care se ridică la 324 miliarde de dolari, adică 90% din Produsul Intern Brut. Termenul limită pentru a adera la oferta de schimbare a titlurilor a expirat vineri.
Potrivit ministrului Economiei, această restructurare va permite Argentinei să îşi reducă povara datoriei cu 37,7 miliarde de dolari, în condiţiile în care rata dobânzii pentru noile obligaţiuni va coborî de la 7% pe an la 3,07%.
"Aceasta ne va da un orizont economic suficient pentru a genera politicile care să fie durabile şi să permită dezvoltare", a adăugat Martin Guzman.
Acest acord de restructurare este o victorie importantă pentru Argentina, a treia mare economie din America Latină, având în vedere că autorităţile încearcă să evite cea de a noua intrare în incapacitate de plată şi să relanseze o economie care este în al treilea an de recesiune şi ar urma să se contracte cu 12,5% pe an.
De asemenea, succesul acestei restructurări ar trebui să faciliteze şi negocierile pentru un nou acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), după cel convenit de Argentina în anul 2018 pentru un împrumut de 57 miliarde de dolari, din care au fost deblocate 44 miliarde de dolari.
Argentina evită în ultimul moment intrarea în incapacitate de plată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
7

323
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
323

23
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
23

1.354
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
1.354

13
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
13

1.317
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.317

16
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
16

67
Discursul lui Donald Trump zguduie piețele energetice: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 9%
67

24
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
24

1.349
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.349

44
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
44

95
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
95

1.897
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.897
















Comentează