Aproximativ 250.000 de persoane au fost strămutate în Afganistan din cauza luptelor în acest an, potrivit unui raport difuzat marţi de către Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare (OCHA), relatează agenţia DPA preluată de Agerpres.
În total, 249.233 de persoane au fost strămutate între graniţele Afganistanului din cauza actualelor conflicte, în perioada 1 ianuarie -7 octombrie, potrivit raportului, care menţionează o creştere cu 88.000 de persoane începând din iulie.
Săptămâna trecută, peste 28.400 de persoane au fost strămMariana Ionescuutate în regiunile din nord şi nord-estul ţării. Circa 25.000 de persoane au fost strămutate numai din trei districte din provincia Takhar, potrivit raportului.
Cel puţin 1.400 de persoane au fost strămutate în ultima săptămână din provinciile Ghazni şi Paktika, situate în sud-est.
În provincia Kunar există de asemenea un număr extraordinar de persoane nou strămutate, unde cel puţin 1.000 de persoane şi-au părăsit recent casele şi s-au refugiat în locuri mai sigure, se precizează în raport.
Din ianuarie până la începutul lui octombrie 2017, aproape 325.000 de persoane au fost strămutate din cauza conflictului în Afganistan. Pe întregul an 2017, numărul a ajuns la 445.000 de persoane.
În raport se precizează că sunt şi 216.000 de afgani strămutaţi din cauza secetei grave îndeosebi în vestul ţării.
Aproximativ 250.000 de mii de persoane au fost stămutate numai în acest an, din cauza luptelor din Afganistan, se arată într-un raport ONU
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.288
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
1.288

1.064
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
1.064

783
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
783

578
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
578

668
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
668

135
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
135

3.194
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.194

94
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
94

23
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
23

91
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
91

913
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
913

136
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
136

2.897
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.897
















Comentează