Aproximativ 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal dintre echipele FCSB - Astra Giurgiu, care se va disputa sâmbătă pe stadionul "Arena Naţională" din Capitală, informează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, meciul de fotbal începe la ora 21,00, iar accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19,30, doar pe bază de bilete sau invitaţii.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Jandarmii atrag atenţia spectatorilor că nu au voie să deţină sau să introducă în stadion materiale pirotehnice.
De asemenea, spectatorilor le este interzis să staţioneze pe scările care delimitează sectoarele din stadion, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi să refuze eliberarea acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine.
Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Totodată, spectatorii nu pot intra pe stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte.
Aproximativ 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul FCSB - Astra Giurgiu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

59
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
59

144
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
144

90
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
90

82
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
82

37
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
37

34
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
34

2.263
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.263

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.474
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.474

76
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
76

99
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
99

33
Bianca Andreescu, out de la Charleston
33

34
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
34
















Comentează