Un număr de 129 de migranţi au fost descoperiţi sâmbătă la un punct de trecere a frontierei dintre Turcia şi Bulgaria într-un camion frigorific ce avea ca destinaţie România, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, citat de agenţiile AFP şi BTA, menţionând totodată că, în urma unei vaste operaţiuni desfăşurate cu o zi în urmă, pe tot cuprinsul ţării au fost arestaţi 495 de imigranţi clandestini şi 16 traficanţi.
Cei 129 de imigranţi ilegali, dintre care 38 sunt bărbaţi, 33 femei şi 58 copii, toţi susţinând că sunt sirieni, erau ascunşi în spatele unor baxuri cu apă aflate în camion. Ei au fost descoperiţi în timpul controlului de rutină la punctul de frontieră Kapitan-Andreevo. Şoferul turc a fost arestat.
Potrivit unui purtător de cuvânt din cadrul MAI bulgar, starea de sănătate a migranţilor este bună, în prezent efectuând-se verificări pentru a se afla dacă ei într-adevăr sunt sirieni.
În fiecare zi la frontiera cu Turcia autorităţile bulgare arestează circa o sută de migranţi care încearcă să treacă graniţa cu intenţia de a-şi continua călătoria către vestul Europei, mulţi ascunzându-se printre mărfuri în camioane.
Deşi Bulgaria nu se regăseşte pe aşa-numita rută a Balcanilor folosită de migranţii arabi şi asiatici care doresc să ajungă în statele vest-europene, guvernul de la Sofia se aşteaptă la o intensificare a fluxului migrator odată cu înrăutăţirea condiţiilor meteo în timpul iernii.
În urma unei vaste operaţiuni desfăşurate vineri pe tot cuprinsul ţării, poliţia bulgară a controlat aproape 6.000 de vehicule şi a reţinut 16 traficanţi şi 495 de migranţi. AGERPRES
Aproape 130 de migranţi au fost descoperiţi la graniţa bulgaro-turcă într-un camion frigorific
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

111
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
111

390
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
390

20
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
20

2.901
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.901

1.913
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.913

41
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
41

3.333
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.333

52
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
52

6.705
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.705

2.439
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.439

57
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
57

66
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
66

2.472
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.472
















Comentează